Un polițist a salvat viața unei tinere de 22 de ani, care se afla în stop cardio-respirator pe banda de urgență, pe A1, sectorul Boița-Deva.
După ce au primit apelul la 112, Denis Stanciu și colegul său au pornit imediat spre locul indicat. Acolo, tânăra de 22 de ani era în stop cardio-respirator, iar Denis a început manevrele de resuscitare.
Intervenția a fost una care a cântărit enorm în salvarea tinerei, care a fost preluată apoi de echipajele de prim ajutor.

„O viață salvată pe banda de urgență
După ce au gestionat un apel despre un pieton aflat pe autostrada A1 sectorul Boița – Deva, colegii noștri au primit o nouă sesizare: la doar doi kilometri distanță, o tânără de 22 de ani, cu probleme medicale, fusese coborâtă pe banda de urgență și se afla în stop cardiorespirator.
Agentul-șef adjunct Denis Stanciu din cadrul Brigăzii Autostrăzi-Biroul Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva a acționat fără ezitare.
Nu s-a limitat la semnalizarea zonei – a început imediat manevrele de resuscitare, aplicând exact ceea ce a învățat la activitățile de pregătire profesională.
Până la sosirea medicilor, intervenția lui a făcut diferența.
O viață salvată. Un gest care contează”, a transmis Poliția Română pe pagina oficială de Facebook.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




