UPDATE – Una dintre minorele căutate de polițiști, Gavrilă Casandra-Ioana, s-a întors acasă. Potrivit IPJ Sibiu, tânăra nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Poliţiştii sibieni caută două minore în vârstă de 14, respectiv 15 ani, care au plecat voluntar de la domiciliile lor în direcții necunoscute, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la descoperirea tinerelor sîn cauză sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Marți, o femeie din localitatea Șura Mare a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu despre faptul că, în data de 2 octombrie, fiica ei minoră, Cernat Alesia Andreea, în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliu fără a mai reveni. Tânăra are 1,50 metri înălțime, 50 de kilograme, fața ovală, ten alb, ochi verzi, păr blond închis/șaten, constituție atletică. La data dispariției purta o geacă albastră, pantaloni negri și încălțăminte sport, albă.
Tot marți, o femeie din localitatea Arpașu de Jos, a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu despre faptul că, în cursul serii, în jurul orei 19.30, fiica ei minoră, Gavrilă Casandra-Ioana, în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar de la domiciliu fără a mai reveni. Aceasta are o înălțime de 1,60 metri, 50 de kilograme, păr șaten, ochi căpriu, ten alb. La data dispariției purta o giacă neagră îmblănită, cu glugă.
Persoanele care pot oferi informaţii despre aceste minore sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.