9.2 C
Sibiu
marți, octombrie 29, 2024

eveniment

FOTO – Explozie într-un bloc. 8 persoane au fost rănite

Publicitate

Cele mai citite

Miercuri dimineața timp a avut loc o explozie la un bloc de locuințe din Bistrița, anunță www.bistriteanul.ro. În acest moment pompierii îi evacuează pe locatarii blocului în cauză. Opt persoane au fost transportate la spital, una este în stare gravă, cu arsuri pe 70% din corp.  Din primele informații reiese că pagubele produse de explozie sunt mari. Locuințele blocului de peste drumul celui în care s-a produs deflagrația au rămas fără geamuri. Bucăți din blocul în care s-a produs explozia au fost împrăștiate în locul de joacă pentru copii din apropiere, întinzându-se pe zeci de metri. Cel mai probabil a fost afectată structura de rezistență a clădirii, plăcile de beton deplasându-se pur și simplu la etajul al III-lea. Un martor povestește cum a văzut  de la patru blocuri distanță o flacără care ardea cu putere, imediat după ce s-a auzit bubuitura.
Potrivit ISU Bistrița, au fost afectate toate cele 40 de apartamente din blocul în care s-a produs explozia și alte 20-25 din blocul de vis-a-vis. Nouă persoane au avut nevoie de ajutor medical, una fiind în stare gravă, cu arsuri de peste 70% din suprafața corpului. Se pare că în starea cea mai gravă s-ar afla tânărul care locuiește în apartamentul unde s-a produs explozia. Potrivit vecinilor, este vorba despre un tânăr care are probleme cu drogurile. Acesta ar fi fost internat inclusiv la Secția de Psihiatrie.
La această oră se efectuează cercetări pentru stabilirea exactă a cauzei care a provocat explozia. Se pare, totuși, că de vină ar fi o butelie de gaz, explozia fiind cauzată de acumulare de gaze. Vecinii nu au cuvinte de laudă la adresa tânărului de 24 de ani care locuiește în apartamentul în care s-a produs explozia. Potrivit acestora, tânărul, pe lângă faptul că avea grave probleme cu drogurile, era și o fire violentă, amenințându-și cu moartea inclusiv bunicul. Acesta locuia singur în apartamentul cu pricina, iar în momentul exploziei se afla doar el în locuință.
În cele din urmă, opt persoane au fost transportate la spital. Tânărul care se află în stare gravă a fost intubat. Medicii bistrițeni încearcă să îl transfere la Clinica de Arși din București.
SURSĂ FOTO – www.bistriteanul.ro

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ANM a anunțat luni: Cum va fi iarna 2024-2025

Vom avea o iarnă în care temperaturile vor fi în limite normale, iar luna decembrie va aduce ninsori și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya