7.9 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

FOTO – Fake news grosolan: România nu intră în război, transmite Guvernul

Cele mai citite

Guvernul atrage atenția asupra unei știri false care circulă în mediul online și care vorbește despre intrarea României în război.

Este vorba despre o postare în care apare un document înaintat de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRPS) către președinte CJ Timiș, Alfred Simonis.

Pe documentul respectiv apar informații legate de prețuri ale unor cartele pentru consum raționalizat și despre Proiectul bugetului pentru război.

Reprezentanții Guvernului precizează că „postarea nu înseamnă în niciun fel intrarea țării în vreun conflict, ci este doar o procedură periodică inițiată de ANRPS și autoritățile competente”.

Publicitate

Demersul s-a realizat și în anii precedenți și prevede ca, odată la patru ani, țara noastră să își contureze măsurile de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare.

Ținem să precizăm că solicitarea la care face referire postarea care se răspândește în mediul online nu înseamnă în niciun fel intrarea țării în vreun conflict, ci este doar o procedură periodică inițiată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRPS) și autoritățile locale competente”, au transmis reprezentanții Guvernului.

De 22 de ani România are o lege, nr. 477/2003, care prevede ca odată la patru ani țara noastră să își contureze măsurile de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare, scrie Eruopa FM.

Demersuri și proceduri similare s-au mai desfășurat în anii 2021, 2017, 2013, 2009, 2005.

Ultimul ciclu de pregătire s-a încheiat la finalul anului trecut, ceea ce declanșează proceduri firești pentru realizarea unui nou buget privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, mai spun reprezentanții Guvernului.

„Prin urmare, procedurile începute fac parte dintr-un calendar repetitiv și firesc în baza legislației menționate.

Atragem atenția celor care văd aceste postări în online că extragerea de concluzii manipulatoare în baza unor informații reale reprezintă un instrument de dezinformare folosit cu rea-credință”, au transmis reprezentanții Executivului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect