Sfârșit tragic pentru o femeie de 79 de ani din cartierul Ștrand. Aceasta a plecat să se plimbe pe camp însă când s-a întors și a traversat calea ferată, în apropierea blocului în care locuia, a fost lovită de tren. Medicii de la SMURD au ajuns imediat la fața locului însă nu au mai putut să facă nimic pentru ea, femeia era decedată în urma rănilor foarte grave.
„Am văzut-o venind dinspre câmp, trenul se apropia, a semnalizat puternic ca de obicei, ea s-a și uitat și a făcut întâi un pas înapoi apoi s-a uitat din nou și cred că a zis: lasă că reușesc să trec. Am auzit numai impactul puternic.” a povestit o vecină de-a femeii
Femeia de 79 de ani locuia singură și obișnuia să meargă să se plimbe pe câmp și să culeagă flori. A trecut de nenumărate ori calea ferată însă de această dată neatenția a costat-o viața. „Lucrătorii postului de poliție Transporturi Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că trenul Regio 2443 care circulă pe relația Sibiu-Sebeș-Alba a accidentat mortal o persoană de sex feminin în zona cartierului Ștrand, urmează să efectuăm cercetări pentru stabilirea cauzelor accidentului.” a declarat agentul principal Bogdan Tuloarcă, de la Poliția Transporturi Feroviare Sibiu
De-a lungul timpului în zonă au avut loc nenumărate accidente de acest fel pentru că mulți oameni care locuiesc în blocurile de pe strada Maramureșului trec frecvent calea ferată ca să ajungă la grădinile lor.