Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR, Narcis Neaga, au fost prezenți vineri în județul Sibiu pentru a verifica stadiul de execuție al obiectivelor de investiții de infrastructură din județ.
Alături de ministru și directorul CNAIR s-au aflat senatorul Viorel Arcaș, ministrul Turismului-Bogdan Trif, candidatul PSD pentru alegerile europarlamentare, Victor Negrescu și candidatul PSD Sibiu pentru Parlamentul European, Mihai Macaveiu. Șeful de la Transporturi a inspectat stafiul lucrărilor de reabilitare pe Drumul Național 14B Copșa Mică-limita cu județul Alba și a adus și unele clarificări legate de stadiul proiectului privind realizarea centurii ocolitoare a municipiului Mediaș.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc s-a declarat mulțumit de modul în care sunt realizate lucrările de așternere de covoare asfaltice pe DN 14B Blaj – Copșa Mică.
”Se lucrează. Sunt în grafic. Voi veni în continuare să văd – și anunțat și neanunțat – cum se mișcă constructorii în implementarea proiectelor și cum DRDP-ul gestionează aceste probleme. Vreau să văd directorii și șefii de secții în teren” a declarat Ministrul Transporturilor.
În ceea ce privește centura ocolitoare a municipiului Mediaș, Ministrul Răzvan Cuc a reiterat faptul că, în contextul în care, în anul 2019 au fost alocate sume importante pentru realizarea de investiții în infrastructură, și pentru acest obiectiv au fost accelerate procedurile în vederea finalizării într-un termen cât mai scurt.
Centura, care va fi practic, o prelungire a DN14, va avea 8,5 kilometri şi ea este evaluată, conform studiului de fezabilitate, la suma de 87 de milioane de lei. Ministrul Răzvan Cuc a precizat că ofertele vor fi depuse până în ultima zi a acestei luni, după care va urma o evaluare rapidă a acestora, urmând să fie semnat contractul de proiectare și execuție. Dacă totul va decurge conform planului, lucrările ar urma să demareze spre sfârșitul acestui an.
”Acest proiect este urcat în SICAP. Avem termen de depunere a ofertelor 31 mai. După cum vedeți, Guvernul PSD nu ține cont de coloratură politică” a precizat Răzvan Cuc.
Ministrul Răzvan Cuc a avut și o întâlnire cu locuitorii din Micăsasa. În cadrul discuțiilor, Ministrul Transporturilor a precizat că sunt alocate fonduri pentru construirea unui pod de acces și pentru reabilitarea drumurilor din localitate.