Un moment de profundă încărcătură spirituală a avut loc în Șelimbăr, unde a fost sfințită piatra de temelie pentru viitoarea biserică din Cartierul Tineretului – un proiect mult așteptat de comunitatea aflată în plină dezvoltare.
Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în prezența unui număr mare de credincioși, dar și a autorităților locale și a celor implicați în realizarea acestui demers.
Noua biserică va fi ridicată într-o zonă rezidențială aflată în continuă expansiune, unde nevoia unui lăcaș de cult a devenit tot mai evidentă. Pentru locuitorii cartierului, acest proiect reprezintă nu doar construcția unei clădiri, ci începutul unei comunități unite în jurul credinței.

Potrivit celor implicați, ridicarea bisericii vine ca răspuns la dorința credincioșilor de a avea un spațiu propriu pentru rugăciune, mai aproape de casele lor, într-un cartier care s-a dezvoltat rapid în ultimii ani.
În cadrul slujbei, ierarhul a subliniat semnificația profundă a punerii pietrei de temelie, explicând că acest moment marchează începutul unei lucrări binecuvântate, realizate cu ajutorul lui Dumnezeu și prin contribuția oamenilor.
Atmosfera a fost una de sărbătoare, iar participanții au trăit emoția unui început care promite să transforme această zonă într-un adevărat punct de reper spiritual.
„Am reușit să punem acum început acestei zidiri, dar din punct de vedere spiritual temelia acestei biserici o constituiți dumneavoastră, prin dragostea pe care o veţi arăta față de acest sfânt lăcaș.

A ctitori ceva înseamnă a începe de la piatra de temelie și a continua până la ultima zidire, până la crucea pusă sus pe turlă, urmând apoi înfrumusețarea bisericii în așa fel încât, ori de câte ori vei intra și te vei ruga în biserica aceasta, să simți că Dumnezeu te-a binecuvântat pe tine să fii ctitor, Dumnezeu te-a chemat pe tine aici și în locul acesta ca să fii constant în legătură cu El, permanent în legătură cu El și nu numai tu, ci și toți cei dragi ai tăi, familia ta şi toate familiile care împreună formează Biserica, familia cea mare.
Noi zidim biserica din materiale din care se construiesc toate așezămintele noastre, dar bunurile pe care le punem la temelia acestei zidiri se transformă din bunuri materiale în bunuri spirituale, în bunuri veșnice.
Bisericile sau clădirile noastre trebuie refăcute, trebuie reînnoite, dar biserica pe care o zidim și care are sus în ceruri locul unde se construiește este legătura directă între zidirea pământească cu cea spirituală, cu Biserica lui Hristos.
Slujba săvârşită acum este o rânduială pe care Biserica a lăsat-o ca să înceapă zidirea aceasta de la o binecuvântare a lui Dumnezeu și o adeziune a noastră, o dorință a noastră, o bucurie a noastră de a fi părtași la acest eveniment și de a avea șansa să punem câte ceva din inima noastră, din dragostea noastră, din darurile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat nouă și să-i dăm slavă Lui pentru că ne-a lăsat cu îndestulare”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.
SURSĂ FOTO: Costin Chesnoiu/Mitropolia Ardealului
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




