UPDATE – UPDATE – Minora a fost găsită de către polițiști în Șaroșu pe Târnave. Tânăra a fost predată familiei, iar pe perioada cât a lipsit nu a fost victima niciunei infracțiuni.
Poliţiştii sibieni caută o minoră de 14 ani, care a plecat de acasă joi dimineața, fără a mai reveni.
Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu caută o minoră în vârstă de 14 ani, părinții acesteia sesizând în cursul acestei zile plecarea voluntară a acesteia de la domiciliu.
Tatăl minorei Constantina Elena, în vârstă de 14 ani, a sesizat faptul că tânăra a plecat de acasă, din municipiul Sibiu. joi dimineața, în mod voluntar, într-o direcție necunoscută fără a mai reveni.

La data plecării de acasă minora purta un trening de culoare negru cu albastru, iar în picioare purta o pereche de adidasi din pânză de culoare albă.
Tânăra are 1,50 metri înălțime, 45 de kilograme, ochi căprui, păr șaten, lung, constituție slabă, ten piele măsliniu. La nivelul buzei superioare, în partea dreaptă, poartă un piercing rotund.
Persoanele care pot oferi informaţii despre această minoră sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.