11.3 C
Sibiu
marți, octombrie 14, 2025

FOTO: Polițiștii sibieni au verificat 1.000 de mașini în 3 zile. Rezultatele sunt îngrijorătoare

Cele mai citite

În perioada 16–18 iunie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat acțiuni ample în cadrul Operațiunii Europene ROADPOL „Alcool și Droguri”, acțiune organizată la nivel european, sub coordonarea ROADPOL – Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere.

Acțiunile circumscrise calendarului RoadPol au vizat prevenirea accidentelor rutiere care au ca și cauză generatoare consumul de alcool și substanțe psihoactive.

În cadrul acțiunii, polițiștii au oprit pentru control peste 1000 de autovehicule, fiind efectuate în acest context 950 de testări cu aparatul etilotest.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 425 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 200.000 de lei.

„Ca măsuri complementare, au fost reținute 30 de permise de conducere și au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare.

Până în prezent, în cursul anului 2025, în județul Sibiu s-au produs 23 de accidente rutiere grave, soldate cu 5 persoane decedate și 18 rănite grav. În cazul a 4 dintre accidentele grave cauza principală de producere a fost conducerea sub influența alcoolului.

Totodată, 96 de conducători auto au fost depistați conducând autovehicule pe drumurile publice în timp ce se aflau sub influența alcoolului, având concentrații peste limita de 0,40 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Cu privire la numărul infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, au fost constatate 79 de astfel de fapte.

În toate cele 175 de cazuri au fost întocmite dosare penale”, a spus Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: AUR Sibiu, în pragul DEZINTEGRĂRII. A plecat șeful unei filiale importante din județ

Filiala județeană AUR Sibiu se confruntă cu un val de plecări ale membrilor, ultimul pe listă fiind președintele filialei...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect