Salina Turda se extinde, iar o nouă mină de 10.000 de metri pătrați urmează să-și deschidă porțile pentru turiști.
Este vorba despre mina Iosif, care va avea 5 lifturi panoramice, un râu artificial, dar și mai multe alei suspendate. Odată cu investițiile de peste 25 de milioane de euro, și numărul turiștilor ar urma să se dubleze, estimează autoritățile locale.
Lucrările de extindere ar trebui să înceapă anul viitor și să dureze douo ani, spun autoritățile locale.
„Se va întinde pe circa 10.000 de metri pătrați, estimările de finanțare sunt undeva la 25,5 milioane de euro.
Noua salină, în mod practic, va duce la o dublare a numărului de vizitatori, ajungând undeva, după estimarile noastre, la 1,2 milioane – 1,5 milioane de turiști anual”, a declarat Cristian Matei, primarul orașului Turda.
Accesul în interiorul Minei Iosif se va face cu ajutorul a 5 lifturi panoramice, care vor putea transporta 64 de persoane într-o singură coborâre.
De asemenea, proiectul prevede și un râu artificial, dar și alei suspendate, astfel încât oamenii să poată vedea îndeaproape interiorul muntelui de sare.
„Extinderea Salinei Turda va dezvălui noi perspective subterane, incluzând ascensoare panoramice performante, noi trasee turistice și facilități moderne balneare și nu numai.
La fel ca și celelalte proiecte finalizate în Turda, precum Castrul Roman Potaissa, inclus recent în patrimoniul UNESCO, poziționând Salina Turda ca o destinație de top pe harta turismului mondial”, a mai spus primarul din Turda.