Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a cerut Primăriei Tulcea să dea jos steagul Rusiei, arborat lângă Muzeul de Artă, alături de drapelele altor patru state.
Un val de indignare s-a stârnit la Tulcea, după ce drapelul Federației Ruse a fost arborat în plin centru al orașului, în fața Muzeului de Artă, alături de steagurile altor patru state, inclusiv cel al Ucrainei – țară aflată de peste trei ani sub agresiunea militară rusă.
Decizia autorităților din Tulcea de a arbora steagul Rusiei a fost luată în urma „unui proiect de restaurare și reabilitare a două clădiri de patrimoniu din municipiul Tulcea, incluse în circuitele turistice regionale, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR 2007–2013), a declarat pentru Libertatea Paul Tocanie, șef serviciu în cadrul Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-dobrogean – Muzeul de Artă și Casa Avramide.
Același reprezentant al Muzeului de Artă din Tulcea a declarat că, la momentul aplicării proiectului, „politica Uniunii Europene încuraja recunoașterea contribuției comunităților locale la promovarea patrimoniului cultural”.
Astfel, „au fost arborate lângă Muzeul de Artă din Tulcea steagurile Ucrainei, Rusiei, Turciei și Greciei, reprezentând comunitățile istorice ale acestor etnii”, potrivit sursei citate.
„Având în vedere legislația în vigoare privind arborarea drapelului național, se constată că, în acest caz, nu este întrunită niciuna dintre condițiile care permit arborarea drapelelor altor state.
Totodată, este inacceptabil ca autoritățile naționale sau locale să arboreze steagul unei țări agresoare, care poartă un război brutal de agresiune, neprovocat și nejustificat, împotriva unui vecin suveran”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




