6.2 C
Sibiu
duminică, februarie 15, 2026

FOTO: Transportatorii de persoane și marfă, amendați drastic de polițiștii sibieni

Cele mai citite

Polițiștii sibieni au aplicat peste 500 de sancțiuni în această săptămână în cadrul acțiunii „Truck and Bus”.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub coordonarea Serviciului Rutier Sibiu, desfășoară în această săptămână controale pe drumurile publice din județ, în cadrul acțiunii europene ROADPOL – TRUCK & BUS.

Verificările vizează legalitatea transporturilor, documentele șoferilor și ale vehiculelor, starea tehnică, respectarea timpilor de conducere și a regimului de viteză, precum și depistarea transporturilor ilegale sau a șoferilor aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.

De la începutul săptămânii până în prezent au fost aplicate aproximativ 560 de sancțiuni, în valoare de peste 90.000 lei, fiind reținute 9 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost efectuate peste 700 de testări privind consumul de alcool și 6 teste privind consumul de substanțe psihoactive.

Acțiunile continuă pe principalele artere din județ pentru creșterea siguranței rutiere”, a precizat Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Trei răniți într-un accident rutier produs între Mediaș și Blăjel

Trei persoane au fost rănite, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe DN14A, între localitățile Mediaș și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect