2.4 C
Sibiu
marți, mai 13, 2025

FOTO/VIDEO: Grav accident feroviar în România. Buldoexcavator spulberat de un tren

Cele mai citite

Circulație feroviară este temporar blocată între stațiile Crivina (Prahova) și Periș (Ilfov), luni dimineață, după un accident pe calea ferată între un tren și un buldoexcavator.

Trenul circula pe ruta Brașov-Constanța.

banner
banner
banner

Accidentul feroviar a avut loc în jurul orei 09:00, când, la trecerea la nivel cu calea ferată, în Hc Scroviștea, trenul IC 538 Brașov – Constanța a lovit un buldoexcavator.

Șoferul acestuia nu s-ar fi asigurat asigurat la trecerea căii ferate, preciează CFR Călători.

Pasagerii şi personalul feroviar din tren nu s-au aflat în pericol.

„În prezent este afectată circulația mai multor trenuri de călători (IC 538, IR 1658, R 3024, R 11029 și RE 10075), care staționează până la finalizarea intervenţiilor de retragere a buldoexcavatorului din zona de siguranţă feroviară, operaţiuni desfăşurate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)”, a transmis CFR Călători.

Locomotiva trenului a fost avariată, urmând ca acesta să îşi reia circulaţia cu o locomotivă de ajutor, după îndepărtarea de pe linie a vehiculului avariat și finalizarea procedurilor legale.

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

SURSĂ VIDEO: Facebook.com/Feroviarul Român

SURSĂ FOTO: clubferoviar.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Sondaj cu 5 zile înainte de marea finală prezidențială. Rezultate uimitoare

HotNews a prezentat, marți dimineața, un sondaj de opinie care arată faptul că lupta dintre George Simion și Nicușor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect