7.4 C
Sibiu
luni, martie 16, 2026

FOTO/VIDEO: Incendiu și explozii la fabrica de arme din Cugir

Cele mai citite

Un incendiu, urmat de explozii, a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la una din cele două fabrici de armament din oraşul Cugir, la o hală de muniţie, a anunțat ISU Alba.

Nu s-au înregistrat victime, iar în jurul orei 5.00, pompierii au anunţat că incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă.

Pompierii au fost alertați în jurul orei 1:00 despre izbucnirea unui incendiu ce se manifesta pe aproximativ 300 mp la o hală cu muniție, ce ardea generalizat, la o fabrică de armament din orașul Cugir.

Pe lângă forțele din cadrul ISU Alba – pompieri de la Sebeș, Aiud, Alba Iulia, au fost trimiși și pompieri militari din Hunedoara, cu un total de șase autospeciale de stingere cu apă și spumă.

De asemenea, au fost solicitate în sprijin autospeciale cu roboți de la inspectoratele din Mureș și Brașov.

„În interiorul zonei afectate de incendiu se aud explozii, însă forțele de intervenție sunt amplasate la distanță, în zona de siguranță”, a transmis ISU Alba.

În jurul orei 5, Alex Crișan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului a declarat că “incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă sau explozii.

S-a început refularea apei cu roboții veniți în sprijinul forțelor de intervenție, pentru localizare”.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: O sibiancă de 16 ani s-a răsturnat cu mașina pe Maramureșului

Două tinere în vârstă de 16 au fost rănite, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe strada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect