În satul Galeș din Mărginimea Sibiului, Vinerea Mare nu este doar o zi din calendarul credinței, ci o trăire adâncă, care se simte în aer, în pașii oamenilor și în liniștea care se așază peste întreaga comunitate.
Dis-de-dimineață, în zi de post și rugăciune, câțiva bărbați pornesc spre pădure. Nu merg pentru lemn, nu merg pentru lucru obișnuit. Merg cu un rost vechi, moștenit din străbuni: să aducă cetină de brad pentru „Casa Domnului”.
Fiecare ramură tăiată poartă cu ea mirosul crud al pădurii și o încărcătură tainică, ca o rugăciune nerostită.
În biserică, în tăcere și fără grabă, se ridică apoi o construcție simplă din lemn, îmbrăcată în verdele viu al cetinii. Nu impresionează prin măreție, ci prin sens. „Casa Domnului” devine un loc în care timpul parcă încetinește, iar sufletul găsește un adăpost.
Pe rând, oamenii intră. Nu vorbesc mult. Nu e nevoie. Se opresc, îngenunchează, își pleacă frunțile și lasă gândurile să se așeze. E un dialog tăcut, între om și divinitate, între durere și speranță, între moarte și promisiunea Învierii.
Mirosul de brad umple biserica și aduce cu sine o liniște aparte — o liniște care nu apasă, ci vindecă. Cetina, mereu verde, amintește că viața nu se sfârșește aici, că dincolo de suferință există lumină.
Obiceiul acesta, păstrat din secolul al XIX-lea, nu este doar o tradiție. Este o punte între generații, un mod prin care trecutul continuă să respire în prezent. În Galeș, credința nu se pierde în vorbe, ci se construiește, an de an, cu mâinile, cu răbdarea și cu sufletul.
Iar în Vinerea Mare, când clopotele tac și lumea pare să se oprească pentru o clipă, „Casa Domnului” rămâne acolo, în mijlocul bisericii, ca un semn că, dincolo de toate, oamenii nu au uitat să creadă, să simtă și să fie împreună.
SURSĂ FOTO: Centrul Creaţiei Junii Sibiu/Facebook
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
