6.3 C
Sibiu
luni, mai 19, 2025

FOTO: Zăpadă ca în poveşti la Păltiniş, am putea schia curând

Cele mai citite

Iarna s-a instalat serios în zonele de munte. La Păltiniş a nins în ultimele zile iar stratul de zăpadă depus este unul consistent. Totul în jur este alb ca în poveşti iar pentru că temperaturile sunt scăzute, la Arena Platos au fost puse în funcţiune şi tunurile de zăpadă pentru ca pârtiile să fie pregătite şi să putem schia curând. Reprezentanţii complexului de schi vor să deschidă chiar de la 1 decembrie aşa că se lucrează intens.
„Profităm de fiecare clipă, din fericire a nins şi natural însă am pus în funcţiune şi tunurile de zăpadă şi aşteptăm să ţină vremea cu noi să putem deschide cât mai repede. Există deja un strat consistent de zăpadă pe pârte, am introdus şi ratrack-ul pe pârtie, ceea ce e un lucru bun. Ţine doar de vreme, să se păstreze temperaturile scăzute să putem să continuăm să facem zăpadă. Noi ne dăm toată silinţa şi sperăm să pornim instalaţiile de transport ep cablu din 1 decembrie, poate chiar 30, măcar o pârtie.” a declarat Ioan Chitea, reprezentant al Comlexului de Schi Arena Platoş
Cei mai nerăbdători au şi testat deja zăpada de pe pârtie, nu cu schiurile însă ci cu săniuţa. „Am venit până aici să vedem cum e zăpada, am luat şi săniuţa ca să facem o tură cu cel mic. E foarte frumos, e deja zăpadă multă, văd că tunurile mai fac încă, sperăm să se deschidă curând. Abia aşteptăm să venim la schi.” ne-a spus un sibian
Veştile de la meteorologi sunt bune, cel puţin pentru zilele următoare, temperaturile se menţin scăzute la munte şi este posibil să mai şi ningă.

Publicitate
Ultimele știri

Fair play: George Simion și-a recunoscut înfrângerea în fața lui Nicușor Dan

Candidatul AUR, George Simion, și-a recunoscut înfrângerea și l-a felicitat pe candidatul independent Nicușor Dan."Aș vrea să-l felicit pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect