3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Foto: Zi emoționantă pentru pompierii sibieni. Care a fost atmosfera din Piața Mare

Cele mai citite

La împlinirea a 175 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a organizat o ceremonie militară în Piața Mare din Sibiu.

De ce este astăzi o zi importantă atât pentru pompieri? În 1848 la București, a avut loc o luptă sângeroasă, plină de patriotism și devotament, între compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman. Această zi a fost desemnată ca zi a pompierilor din România, în cinstea eroismului de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluției Române din 1848.

Cei mai fericiți au fost copiii, căci, după încheierea ceremoniei, aceștia au putut să urce în mașinele pompierilor și să vadă ce presupune munca atât de apreciată de toți.

Cine a participat la ceremonie

Ceremonia militară s-a desfășurat în prezența domnului prefect al județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a domnului vicepreședintelui Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca, a doamnei primar a municipiului Sibiu, Astrid Cora Fodor, a Înalt Prea-Sfințitului Mitropolit al Ardealului, Laurențiu Streza, precum și a numeroși șefi de instituții.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Rezultate finale oficiale în județ: Călin Georgescu a fost votat de aproape 48.000 de sibieni

Biroul Electoral Județean Sibiu a transmis, luni dimineața, rezultatele finale din turul I al alegerilor prezidențiale."Vă informăm că situația...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect