0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

GALERIE FOTO: Ceremonii fără public, la Cercul Militar Sibiu, de Ziua Națională, într-un an special

Cele mai citite

Manifestările cu ocazia Zilei Naționale din Sibiu au avut o amploare redusă în acest an, fiind organizate ceremonii de depunere de coroane de flori, la monumentul din fața Cercului Militar. Puțin sibieni au putut să ia parte la aceste momente, din cauza restricțiilor.
Autoritățile sibiene, în frunte cu primarul Astrid Fodor, au fost prezente în fața Cercului Militar, acolo unde au putut să depună coroane de flori la monumentul eroilor. Onorurile militare și muzica militară au fost tot au putut admira câteva zeci de sibieni, inclusiv copii, care au purtat cu mândrei drapelul României.
Cei mai norocoși dintre participanți, în special copiii, s-au putut fotografia cu militarii, astfel că au amintiri de la Ziua Național într-un an special, în care eveneimentele cu public au redevenit o raritate.
Circulația, restricționată pe străzile Victoriei și Banatului, pe parcursul ceremoniilor, a fost reluată după ora 11.30, la finalul evenimentului.
FOTOGRAFII DE OVIDIU MATIU


Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect