În luna octombrie Primăria Sibiu a finalizat lucrările de modernizare pe alte 10 străzi din cartiere, ajungând la un total de 44 de străzi modernizate în acest an. Străzile Petru Maior, Ecaterina Teodoroiu, Lăptăriei, Faianței, Fagului, Lebedei, Arcului, Libertății, Nicolae Milescu Spătarul și pe Aleea Frații Buzești au fost redeschise în octombrie, după modernizare.
Lucrările au inclus, în funcție de caz, reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, amenajarea tubulaturii în care vor fi coborâte cablurile suspendate, modernizarea carosabilului, a trotuarelor și a iluminatului public. Acolo unde lățimea străzii a permis au fost amenajate și locuri de parcare.
Alte 15 străzi se află în prezent în lucru în cartierele Trei Stejari, Gușterița, Lazaret, Turnișor și Tilișca. Constructorii vor continua lucrările până în 15 decembrie, în funcție de condițiile meteo, iar înainte de a sista lucrările aceștia vor asigura condiții pentru desfășurarea circulației pietonale pe parcursul iernii.