Sute de localnici din Şeica Mică, dar şi persoane din alte localităţi au luat parte luni după amiaza la slujba de înmormântare a celor 4 tineri decedaţi în tragicul accident rutier de la Agârbiciu. Părinţii tânărului din Valea Viilor au decis ca acesta să fie înmormântat tot în Şeica Mică, alături de cei 3 prieteni ai săi. Slujba de înmormântare s-a desfăşurat în curtea şcolii gimnaziale din localitatea Şeica Mică, peste 500 de persoane fiind alături de familiile îndoliate.
Vă remintim că vineri seara, 4 tineri au murit după ce mașina în care se aflau s-a oprit în zidul unei case din Agârbiciu, după ce șoferul a pierdut controlul direcției într-o curbă, a lovit un cap de cap de pod de unde a ajuns în zidul imobilului. Toți cei 4 tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, unul din Valea Viilor și 3 din Șeica Mică, au murit în urma impactului. La locul tragediei au ajuns de urgență membrii echipajului SMURD Copșa Mică, însă asistenții medicali nu au mai avut altceva de făcut decât să constate decesul celor 4 persoane.
FOTO – www.facebook.com/Alexandru Urian







