9.1 C
Sibiu
vineri, martie 28, 2025

Ilie Bolojan: JD Vance a avut dreptate când a spus că nici democrația noastră nu e în cea mai bună formă

Cele mai citite

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a declarat luni seara, în cadrul unui interviu exclusiv la Antena 3 CNN, că nivelul de dialog între România și administrația Trump trebuie consolidat.

„Trebuie să înțelegem și perspectiva americană asupra libertăților pentru că au campanii foarte dure în Statele Unite ale Americii pe care le vedem că se derulează la fiecare ciclul electoral.

Dar una este stabilitatea unui sistem politic american în care și interferențele străine nu au efectul pe care îl au în România.

Din acest punct de vedere cu sigruanță dacă am fi fost o democrație cât se poate de consolidată ar fi trebuit să fim mai rezistenți la astfel de atacuri.

Și atunci vicepreședintele JD Vance în acel discurs în care ne-a dat exemplu cred că a avut dreptate spunând că nici democrația noastră nu e în cea mai bună formă dacă prin astfel de atacuri hibride a putut fi afectat procesul electoral și cred că recâștigarea încrederii în instituții e un element foarte important și asta înseamnă inclusiv derularea unui proces electoral cât mai corect”, a spus Ilie Bolojan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Tarifele din piețele sibiene actualizte cu rata inflației

Consilierii municipali au aprobat, în ședința ordinară a Consiliului Local Sibiu, un proiect de hotărâre privind tarifele practicate de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect