În conformitate cu Programul strategic de supraveghere, prevenire şi combatere a bolilor la animale, a celor transmisibile la om, protecţia animalelor şi a mediului, siguranţa alimentelor destinate consumului uman, stabilit pentru anul 2018, în perioada 1 februarie-30 aprilie 2018 se desfășoară campania de recoltare de sânge de la ecvideele (cabaline, catâri și măgari) care se cresc în județul Sibiu în vederea supravegherii Anemiei Infecțioase Ecvine prin teste specifice de laborator.
„Pentru informarea crescătorilor de cabaline, reamintim că, Anemia Infecţioasă Ecvină (A.I.E.) cunoscută şi sub denumirea de febra de mlaştină, este o boală virală produsă de un lentivirus cu acţiune complexă, fiind răspândită pe tot globul, mai des în zonele endemice, unde există ape stătătoare sau mlaştini şi unde principalii vectori, insectele hematofage, se dezvoltă în număr mare, fiind o afecţiune la care sunt receptive toate ecvinele, indiferent de rasă, vârstă, sex (cai, măgari, catâri). Virusul are capacitatea unică de a infecta animalele receptive pe viaţă, producând atacuri intermitente de boală, urmate de perioade în care animalul poate părea normal ca stare generală”, explică dr. Ioan Pențea, -secretarul Colegiului Medicilor Veterinari din Judeţul Sibiu.
Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele bolnave, fără semne clinice de boală, virusul fiind transmis mecanic prin sânge pe orizontală şi pe verticală, prin:
· contaminarea prin vecinătate, care presupune prezenţa agentului etiologic în mediul apropiat (exploataţii şi efective de animale învecinate) pe o rază de 200 de metri, permiţând introducerea lui într-un efectiv indemn, prin insecte hema-tofage (ţânţari, muşte de grajd) care imprimă bolii un caracter sezonier în peri-oadele calde şi umede ale anului când insectele au o activitate maximă;
· contaminarea prin folosirea de seringi infectate, ace, sonde stomacale sau alte echipamente chirurgicale nesterilizate;
· contaminarea prin introducere în exploataţii indemne, de animale din efective şi exploataţii contaminate prin cumpărare, transfer temporar, donaţii, etc;
· contaminarea pe verticală se realizează prin utilizarea în activitatea de repro-ducţie a materialului seminal sau a armăsarilor potenţial infectaţi cu virusul A.I.E. şi transmiterea transplacentară a infecţiei de la mamă la făt.
„Perioada de incubaţie a bolii este de 7-21 zile, în forma acută animalele prezintă febră ridicată permanentă sau cu remisiuni, anemie, edeme declive reci în diferite regiuni ale corpului, tulburări cardiovasculare (puls accelerat, aritmic, şoc cardiac puter-nic). Un simptom caracteristic este tahicardia de efort şi puls evidenţiat la nivelul ju-gularei, spre sfârşitul bolii animalele slăbesc foarte mult, prezintă ataxie, decubit şi mor. Cazurile cele mai frecvente de boală au o evoluţie cronică manifestată prin tulburări generale şterse, slăbiciune şi anemie progresivă. care pot evolua ani de zile. Diagnosticul se stabileşte coroborând datele epizootologice (existenţa bolii în zonă), cu datele clinice şi morfopatologice şi se confirmă prin teste specifice de labo-rator efectuate din probele de sânge recoltate de la întreg efectivul de cai, măgari, catâri, existenţi. De reţinut că până în prezent nu există tratament specific şi nici vaccin, protejarea animalelor de infecţia cu virusul A.I.E. se asigură prin respectarea măsurilor generale de profilaxie care se realizează prin verificarea anuală a statusului de imunitate a animalelor receptive prin teste serologice efectuate în laborator, distrugerea vectorilor (muşte şi ţânţari) din adăposturi şi din jurul acestora, efectuarea acţiunilor de curăţire mecanică şi dezinfecţia grajdurilor pentru animale”, mai spune Iioan Pențea.
Eradicarea bolilor transmisibile la animale de pe teritoriul ţării noastre, printre care şi a Anemiei Infecţioase Ecvine, reprezintă angajamente prioritare ale serviciilor sanitare veterinare, stipulate în programe naţionale de supraveghere, prevenire şi combatere şi care cuprind măsuri specifice pentru fiecare boală.
Programul de asanare a focarelor de A.I.E. se desfăşoară în baza prevederile Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 46/2014 privind aprobarea Planului pentru eradicarea anemiei infecțioase ecvine pe teritoriul României, Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 6 / 2010 (pentru aprobarea cadrului general privind stingerea focarelor de boli la animale) Ordinul 37 / 2010 (controlul circulaţiei ecvinelor pe teritoriul României) cu modificările și complectările ulterioare, acte normative prin care se asigură cadrul legal pentru supravegherea efectivelor receptive, depistarea, izolarea şi eliminarea animalelor bolnave în termen de cel mult 30 zile de la primirea buletinului de analiză cu rezultat pozitiv.
Responsabilitatea realizării programului de supraveghere şi asanare a focarelor de A.I.E. revine în egală măsură serviciilor sanitare veterinare, proprietarilor de cabaline şi a autorităţiilor locale, care au obligaţia să respecte şi să aplice legislaţia specifică prin :
· identificarea prin microcip, pașaport, cod de exploatație şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a tuturor ecvideelor existente în proprietate;
· colaborarea cu medicii veterinari la acţiunea de recoltare probe de sânge de la întregul efectiv de cabaline şi asini existenţi pe raza judeţului pentru supra-vegherea incidenţei A.I.E. prin examene de laborator,
· confirmarea și declararea bolii după a doua recoltare de probe de sânge în termen de maxim 5 zile de la emiterea primului buletin de analiză cu rezultat pozitiv și emiterea celui de al doilea B.A. cu rezultat pozitiv.
· izolarea cabalinelor suspecte, sau bolnave, de restul efectivului şi eliminarea cazurilor pozitive în termen legal, respectiv în maxim 30 de zile de la confir-narea bolii;
· supunerea măsurilor de carantină şi combatere a exploatației unde au fost în-registrate cazuri de anemie infecţoiasă;
· în focarele declarate, dopă eliminarea animalelor bolnave unde mai există animale condiţionat sănătoase, se prelevează probe de sânge din trei în trei luni, până la obținerea a două rezultate negative consecutive;
· întocmirea documentelor de despăgubire pentru proprietarii cabalinelor tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boală, în afara sumelor cuvenite prin asigurări, conform prevederilor H. G. nr.1.214 / 2009. Valoarea de înlocuire a animalului se stabileşte în funcţie de valoarea genetică, zootehnică, sex, vârsta, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, la valoarea de înlocuire corelată cu preţul pieţei la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală şi se achită prin D.S.V.S.A. judeţeană.
· efectuarea lucrărilor de curăţire mecanică a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi deparazitărilor în adăposturi, cu echipe sau unităţi specializate în acest dome-niu;
· curăţirea şi sterilizarea acelor de seringă, a tuturor instrumentelor, folosite în intervenţii medicale, prin fierbere cel puţin 15 minute inainte de reutilizare;
· comercializarea cabalinelor în târgurile de animale, la alte exploataţii, sau la abatorizare se poate efectua numai în condiţiile legii, respectiv să nu se achiziţioneze şi să nu se înstrăineze animale neidentificate, fără documente sanitare veterinare şi paşaportul acestora;
· mişcarea ecvinelor pe teritoriul naţional, diagnosticate pozitiv cu anemie infecţioasă ecvină este interzisă, cu excepţia abatorizării;
· certificatul sanitar-veterinar de sănătate este eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit doar pentru ecvinele care sunt identificate cu mi-crocip, care deţin paşaport, în care se menționează acțiuniile sanitare veteri-nare efectuate şi care fac obiectul comerţului intern;
· ecvinele destinate comerţului intracomunitar, sau la export, se expediază doar din centrele de colectare autorizate sanitar-veterinar, în condiţiile legislaţiei specifice;
„De reținut că, în condiţiile în care autoritatea sanitară veterinară respectă obligaţiile legale de supravegherea Anemiei Infecţioase Ecvine. prin diagnostic de laborator, evaluarea animalelor bolnave de către specialiştii în domeniu şi plata contravalorii animalelor eliminate din focar la preţul pieţei, prin costuri suportate de la bugetul de stat, în aceiaşi măsură proprietarii de ecvine au obligaţia să respecte legislaţia specifică şi măsurile stabilite de D.S.V.S.A. judeţeană, prin medicii veterinari responsabili cu efectuarea şi finalizarea acestei importante acţiuni”, a conchis Ioan Pențea.