2.4 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

În Joia Mare creștinii merg la Denia celor 12 Evanghelii

Cele mai citite

În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitor, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda.

În seara acestei zile, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii.

Joi, este rânduit să prăznuim patru evenimente din Săptămâna Patimilor, primele două ziua, iar celelalte două, în noaptea de joi spre vineri.

Spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitor, dând prin aceasta, lor şi nouă, o pildă de smerenie.

Publicitate

Cina cea de Taină, adica aşezarea Sfintei Cuminecături, devenită ritual, care constituie una dintre cele şapte taine şi constă în gustarea de către credincioşi a vinului şi a pâinii sfinţite de preot, simbol al sângelui şi al trupului lui Hristos.

Rugăciunea din grădina Ghetsimani. Aici, pe Muntele Măslinilor, Iisus se pregăteşte prin rugăciune pentru lupta supremă.

Trădarea Domnului de către Iuda, ucenicul vânzător. Iisus a dezvăluit la Cina cea de Taină că Iuda Îl va vinde, împlinind astfel profeţia din Vechiul Testament.

După ce Iisus a frânt pâinea şi a binecuvântat-o, Iuda a plecat pentru a aduce un grup de soldaţi care să-l aresteze pe Iisus.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect