Incendiu în localitatea Cârţa. O casă a luat foc iar pompierii au fost chemaţi să intervină. Cei care au fost primii care au sărit în ajutor au fost pompierii voluntari din Cârţa până când la faţa locului a ajuns şi un echipaj de la Avrig. S-a chemat şi un echipaj de pompieri şi unul SMURD de la Victoria însă acestea au fost întoarse din drum după ce s-a constatat că doar acoperişul a fost cuprins de flăcări.
Pompierii din Avrig au reuşit să izoleze glăcările astfel încât să nu se extindă la întreaga casă dar şi la alte locuinţe din zonă. „Din informaţiile primite de la fata locului, incendiul a cuprins acoperisul casei pe o suprafata de aprox. 80mp si bunurile din interior in proportie de 70%. Incendiul este localizat, fără posibilitate de extindere. A fost întoarsă Sectia de pompieri Victoria. Isu Sibiu intervine pentru stingerea incendiului.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Pompierii lucrează în continuare pentru a lichida incendiul şi pentru a stabili care au fost cauzele producerii acestuia.