AUR coboară sub pragul de 40% în cel mai recent sondaj de opinie, însă rămâne cu un scor aproape dublu față de Partidul Social Democrat.
Sunt datele celui mai recent Barometru Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2025, pe un eșantion de 3.000 de respondenți.
Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 38%, PSD – 19,5%, PNL – 14,6%, USR – 12,3%, UDMR – 4,8%, SENS – 3,2%, POT – 3,1%, SOS – 1,7%, iar alte formațiuni – 1,8%.
Mobilizarea declarată rămâne ridicată: aproximativ 60,5% spun că ar merge „sigur” la vot duminica viitoare, iar 17,4% afirmă că „sigur nu” ar vota (scala 1–10).
Datele publicate de INSCOP Research vin la doar câteva zile după sondajul CURS (octombrie 2025), care confirma aceeași dinamică tensionată pe scena politică: creșterea AUR și accentuarea polarizării în jurul președintelui Nicușor Dan.
Potrivit cercetării CURS, 35% dintre români ar vota cu AUR, 24% cu PSD și 15% cu PNL, în timp ce aproape jumătate dintre respondenți (49%) s-ar declara favorabili suspendării președintelui.
Sociologii remarcau atunci că AUR și noul Partid al Oamenilor Tineri (POT) capitalizează nemulțumirile sociale, în timp ce electoratul PSD și PNL este fragmentat între loialitate față de guvernare și frustrarea față de măsurile economice recente.
Potrivit sondajului, partidele care formează coaliția guvernamentală (PSD, PNL, USR, UDMR) cumulează 51% din intenția de vot, în timp ce opoziția parlamentară (AUR, SOS, POT) adună în jur de 43%.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




