7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Închisoare cu executare pentru un șofer care a provocat un accident mortal

Cele mai citite

În cursul zilei de luni, polițiștii medieșeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Mediaș pe numele unui localnic în vârstă de 26 de ani. Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În urmă cu aproape una și jumătate, la începutul lunii august 2017, un tânăr de 23 de ani din Mediaș a murit după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni. Tragedia s-a produs în jurul orei 23.30. Tânărul se angajase în traversarea Șoselei Sibiului din oraș pe trecerea de pietoni și a fost lovit de un alt tânăr, în vârstă de 24 de ani, aflat la volanul unui BMW, care circula spre centrul orașului. Impactul a fost extrem de violent, pietonul fiind aruncat la câțiva zeci de metri de locul impactului.
Un echipaj al Ambulanței Mediaș a ajuns la locul accidentului și a încercat resuscitarea tânărului, însă asistenții medicali nu au mai avut altceva de făcut decât să constate decesul acestuia. În prezent, medieșeanul este încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de studenţii români, premiată la o competiție globală

Un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a dezvoltat cea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect