17 inițiative de antreprenoriat au fost selectate dintre cele 29 înscrise inițial, în cea de-a doua ediție Innovation Labs, care se desfășoară weekend-ul acesta în Sibiu. Tinerii vor lucra intens timp de 24 de ore pentru a fi printre cele 8 echipe selectate, care vor urma o perioadă de mentorat și vor primi „aviz” pentru etapa finală de la București.
Studenții beneficiază de sprijin și susținere din partea conducerii ULBS. „Mă bucur să vă văd aici. Este un spațiu în care se întâlnesc studenți, antreprenori, profesori, finanțatori sau investitori. Acest tip de activitate și de interacțiune aș vrea să văd cât mai mult în mediul educațional”, a spus prof. univ. dr. Livia Ilie, prorector Strategie Organizațională și Financiară.
Cele 17 echipe alese sunt: EatYV, Dropbox Notes, Platforma învățământ la distanță, Ortho Sim, Who Hit My Car?, Easy Parking, Patru Ped, Core, Buypal, Easy Trafic, Cartoon Language, Building Maps, Campus, caut-expert.ro, Smart Travel, City Quest și T4. Dintre ideile intrate în competiție aș aminti: o platformă de învățământ la distanță pentru studenții cu dizabilități, o aplicație pentru șoferii care și-au găsit mașina zgâriată în parcare, o platformă pentru deținători de animale prin care aceștia pot interacționa mult mai ușor cu medicinii veterinari, pot găsi farmacii și medicamente pentru patrupedele lor, dar și un program ce promite învățarea mult mai ușor a unei limbi străine.
Unul dintre concurenți s-a înscris în competiție cu două proiecte și ambele au impresionat juriul. „Am de ales. Fie îl aleg pe unul dintre ele ca să-l dezvolt, fie mă chinui dublu și le fac pe amândouă. Simt că amândouă au potențil.
Juriul format din antreprenori din domeniul IT din Sibiu, reprezentanții Fundației Comunitare Sibiu sau ULBS, dar și sponsorii evenimentului, aceștia sunt Andrei Chirculete (Tech Lounge), Elena Paun (ENEL), Marius Padurean (BRD), Alex Persunaru (Orange), Ciprian Ciocan (Fundatia Comunitara Sibiu), Lucian Todea (ITNT), Radu Hasan (Smart Bill) și Alexandru Buteanu (ULBS).
„Beneficiați cât mai mult de acești oameni. Jurații au venit aici ca să vă ajute să vă definiți ideile, să vă realizați materialul de bussines și scopul lor și nostru este ca la sfârșitul celor 24 de ore să avem cele mai bune produse”, a fost sfaturile organizatorilor pentru viitori antreprenori.
Innovation Labs se află la cea de-a cincea ediție în România și de doi ani de zile este organizat și la Sibiu prin intermediul Universității „Lucian Blaga” și al Fundației Comunitare. Hackathonul din acest an se desfășară simultan în patru orașe din țară și anume Sibiu, Timișoara, Iași și Cluj.
Mai multe detalii despre concurs, puteți citi aici.