Sașii se pregătesc de cea mai mare manifestare culturală pe care o organizează în România, „Întâlnirea Internațională a Sașilor”, ce va avea loc în weekend-ul 2 – 4 august. Au trecut deja 7 ani de la ultima întâlnire a sașilor de la Sibiu, în condițiile în care în 2021 evenimentul, programat, tot în municipiu, a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus. Așadar, orașul de pe Cibin devine capitala mondială a sașilor din întreaga lume, fiind așteptați în jur de 15.000 de participanți.
Desfășurată sub sloganul „Pretutindeni acasă”, ediția din acest an se anunță una dintre cele mai interesante și așteptate de până acum. Odată, faptul că a trecut mult timp de la ultima întâlnire înseamnă că dorința sașilor transilvăneni de a se revedea este una foarte mare. Apoi vor dori să revină la Sibiu cei care la precedenta ediție au lipsit. Cert este că sașii vorbesc încă de la începutul anului despre evenimnetul ce urmează să aibă loc săptămâna viitoare, semn că interesul este maxim. Totodată, întâlnirea din acest an se anunță și una istorică, deoarece în 2024 se aniversează 800 de ani de la emiterea cărții/bulei „Diploma Andreană”, un document emis în anul1224 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, ce cuprindea o serie de privilegii care au fost menținute pe tot parcursul Evului Mediu, unele care au fost păstrate în folosință chiar până în anul 1876, când a fost instituită reforma administrativă a statului maghiar. Acest act a dus, în fapt, la crearea națiunii săsești din Transilvania.
În acest context, evenimentul se apropie ca amploare de întâlnirea anuală a sașilor din Germania, de la Dinkelsbühl, din sudul Bavariei, manifestare oarecum echivalentă cu cea de la Sibiu din acest an. Acolo se întâlnesc sașii transilvăneni care au emigrat în Germania, însă, la Sibiu, vor veni sașii din toată lumea, ceea ce reprezintă o altă dimensiune ca organizare. Acolo, media anuală de participanți se duce spre 20.000 de participanți. Însă, în acest an, organizatorii manifestării de la Sibiu au un motiv de bucurie în plus, după cum ne-au anunțat. Parada portului popular săsesc va depăși ca amploare parada din Germania, în condițiile în care vor defila prin centrului istoric al Sibiului peste 2.000 de etnici sași. Parada va dura aproximativ o oră, pentru că numărul participanților este foarte mare.
Astfel, când cei care deschid parada vor ajunge în capătul str. Nicolae Bălcescu, ultimii participanți abia vor pleca de sub Podul Minciunilor. Un adevărat spectacol artistic, plin de culoare și de specific local, deoarece vor fi reprezentate toate localitățile din țară și din străinătate de unde provin sau locuiesc sașii. În plus, fiecare comunitate va avea propria pancartă cu numele localității de unde provin. Ca să ne facem o idee despre cum va arăta parada, e suficient să ne imaginăm parada de la Maifest-ul sașilor, multiplicată de mai multe ori.
Totodată, pe lângă evenimentele social-culturale ce vor fi organizate, cel mai mult de câștigat va avea turismul sibian. În aceste trei zile, toate locurile de cazare din hotelurile sibiene și alte unități turistice din jurul municipiului vor fi ocupate. Sașii vor cheltui sume importante, ceea ce va însemna un nou boom economic al Sibiului, în special pentru mediul local privat. Suntem obișnuiți, de obicei, ca în timpul venirii, sașii sibieni să revină în vacanță în județ, însă de data acesta vor veni mult mai mulți turiști. Să nu mai punem la socoteală promovarea turistică a județului Sibiu în lume, mai ales că vor veni inclusiv sași din Statele Unite ale Americii și Canada.
Ediția din acest an aduce un alt element de unicitate. Celebrul muzician sas Peter Maffay va susține primul concert în România, un alt moment ce nu trebuie ratat. Ca sibieni, avem ocazia de a vizualiza încă o dată moștenirea săsească a burgului, amploarea acesteia, dar și viitoarele proiecte majore ale etnicilor sași pentru județul Sibiu și Transilvania. Păstrând proporțiile. Practic, putem fi turiști în propriul oraș, chiar în adevăratul sens (pozitiv) al cuvântului. Plus, că o parte dintre noi o să fim direct implicați, pentru că în trecut fiecare dintre noi a avut un prieten sas, care acum revine în locurile natale. Trebuie să fim o gazdă pe măsură!