2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Iohannis: Opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia, un semnal extrem de îngrijorător cu privire la independenţa justiţiei

Cele mai citite

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia referitoare la modificările aduse legilor justiţiei constituie „un semnal extrem de îngrijorător cu privire la independenţa justiţiei” şi solicită Parlamentului să nu ignore aceste recomandări, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
„Prin documentul făcut public astăzi, Comisia confirmă punctele de vedere exprimate de societatea civilă, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecători şi procurori, cât şi de preşedintele României, inclusiv prin sesizările de neconstituţionalitate şi cererile de reexaminare formulate la aceste legi. Concluziile cuprinse în această opinie preliminară, care are aceeaşi valoare juridică precum opinia finală care va fi formal adoptată în luna octombrie, fără modificări, de către Comisie, indică impactul negativ pe care punerea în aplicare a unora dintre aceste modificări legislative l-ar avea asupra sistemului judiciar”, se arată în comunicat.
Iohannis subliniază că, în vederea garantării independenţei justiţiei şi a consolidării statului de drept din România, recomandările cuprinse în opinia Comisiei de la Veneţia trebuie valorificate, astfel încât lupta împotriva corupţiei să continue.
„Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, să nu ignore recomandările organismului european”, precizează Administraţia Prezidenţială în comunicat.
Totodată, şeful statului precizează că recomandările cuprinse în opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia vor fi avute în vedere cu ocazia sesizării Curţii Constituţionale cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, recent reexaminată de către Parlament. „Preşedintele Klaus Iohannis reiterează faptul că România s-a angajat să respecte normele şi valorile europene ale democraţiei constituţionale, iar independenţa procurorilor şi judecătorilor este fundamentul unei justiţii corecte, principiu de la care un stat de drept nu poate abdica”, se mai afirmă în comunicat.
Comisia de la Veneţia (organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional) a publicat vineri opinia preliminară cu privire la cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei din România, legea privind organizarea judiciară, legea privind Consiliul Superior al Magistraturii şi legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, asupra cărora atât preşedintele României, Klaus Iohannis, cât şi Comitetul de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei solicitaseră opinia Comisiei.
Printre altele, Comisia de la Veneţia a recomandat României să reconsidere sistemul de numire şi demitere a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor respective din Constituţie, în vederea creării de condiţii pentru un proces de numire şi demitere neutru şi obiectiv prin menţinerea rolului instituţiilor, cum ar fi preşedintele şi Consiliul Superior al Magistraturii, capabile să echilibreze influenţa ministrului justiţiei.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect