9.1 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 18, 2025

ISU a dezvelit bustul căpitanului Dumitru Croitoru

Cele mai citite

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a organizat astăzi o ceremonie de dezvelire a bustului eroului pompier căpitan Dumitru Croitoru. Numele eroului căzut la datorie la Revoluția din decembrie 1989 a fost atribuit instituției ISU Sibiu, printr-o Hotărâre de Guvern emisă în anul 2004.

Ca un omagiu adus sacrificiului suprem pe care căpitanul (p.m.) Dumitru Croitoru l-a făcut pentru patrie în urmă cu 24 de ani, în 22 decembrie 1989, la inaugurarea bustului amplasat în fața sediului ISU Sibiu, pe strada Vasile Cârlova, au participat atât angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cât și autoritățile locale.  

„Doresc să adresez mulţumiri tuturor cadrelor inspectoratului şi instituţiilor cu care am dezvoltat şi am finalizat acest proiect. Pentru noi, cadrele inspectoratului, acest bust reprezintă un motiv de mândrie şi un simbol în faţa căruia ne vom pleca mereu inimile şi gândurile. În mod deosebit, doresc să transmit aprecierile mele familiei căpitanului (p.m.) Dumitru Croitoru, fiului său, Plt. maj. Croitoru Tiberius, prin a cărui dăruire a fost posibilă ceremonia de astăzi.”, a declarat lct.col. Cosmin Balcu, inspector șef ISU Sibiu.

{gallery}bust{/gallery}

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Romgaz Mediaș a dat în judecată Comisia Europeană la CJUE

Compania de stat Romgaz Mediaș a dat în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.Litigiul vizează...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect