Iulian Rădulescu, autoproclamatul împărat al romilor a fost înmormântat astăzi în cimitirul municipal. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Dorin Cioabă, pastor al bisericii penticostale. Înainte de funeralii, a fost încoronat noul împărat al romilor, fiul cel mare al lui Iulian Rădulescu. Acesta are 53 de ani, locuieşte în Statele Unite ale Americii şi poartă numele tatălui său. Iulian Rădulescu se înrudeşte cu familia Cioabă, el este căsătorit cu Lucia Cioabă, fiica primului rege al romilor, Ion Cioabă.
Noul împărat al romilor a promis însă comunităţii de romi că se va întoarce în ţară pentru a îşi îndeplini obligaţiile.
„Sunt plecat din România de 30 de ani, este foarte greu după atâta timp să te întorci, după ce ai pus totul la punct şi te-ai străduit să faci ceva dar problemele romilor mă fac să mă întorc în ţară să pot să conduc mai departe această etnie.” a declarat Iulian Rădulescu, fiul autoproclamatului împărat Iulian
După ceremonia de încoronare a urmat înmormântarea lui Iulian Rădulescu. Acesta a fost condus pe ultimul drum de zeci de romi.




