Jandarmeria Română a postat în urmă cu câteva momente o situație a protestelor din ultimele două zile din întreaga țară, spunând că dintre cele 70 de adunări publice, doar 13 au fost declarate, conform legii.
Jandarmii le mulțumesc celor care au manifestat pașnic și au făcut apel la toți cei care dețin dovezi împotriva instigatorilor, să transmită aceste informații pe adresa de e-mail a Jandarmeriei Române. De asemenea, pe pagina oficială de Facebook este postată o imagine cu recomandări privind viitoarele proteste.
„În scopul prezentării unei situaţii provizorii privind evenimentele care au avut loc în spaţiul public, la nivel naţional, în zilele de 1 și 2 februarie a.c., Jandarmeria Română face următoarele #precizări:
Până în acest moment, în urma acțiunilor și intervenției jandarmilor din cursul nopții trecute 79 de persoane au fost reținute și conduse către secțiile de poliție în vederea stabilirii identității precum și a gradului de implicare sau vinovăție în ceea ce privește incidentele petrecute la nivelul Capitalei.
La nivel național, s-au desfășurat 70 de adunări publice, dintre care 13 au fost declarate, conform legii. Cu excepția evenimentelor din Capitală, până la acest moment nu au fost raportate alte incidente în ceea ce privește tulburarea ordinii publice.
Adresăm mulțumiri tuturor cetățenilor care au manifestat pașnic și au respectat indicațiile forțelor de ordine, disociindu-se de grupurile de persoane care au acționat violent.
În continuare solicităm cetățenilor și mass-media, în situația în care dețin imagini foto-video cu persoanele care s-au manifestat violent, să ne sprijine prin punerea acestora la dispoziție prin intermediul e-mailului: [email protected].
În măsura în care apar date noi, de interes public, vom reveni cu informații”, transmite Jandarmeria Română, pe pagina oficială de Facebook.