-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Junii Sibiului vin la FITS! Premiera Miracolul tradițiilor românești are loc vineri

Cele mai citite

Vineri, 30 iunie, ora 20, în Piața Mare din Sibiu are loc premiera „Miracolul tradițiilor românești”, pregătită de Junii Sibiului.

Miracolele creativității poporului român sunt Călușul, doina, cămașa cu altiță, jocurile feciorești – toate incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În aceeași măsură, farmecă obiceiurile de nuntă sau cele legate de intrarea fetei în horă, sunetul viorii cu goarnă sau cântecele de cătănie.

De toate acestea avem parte la premiera „Miracolul tradițiilor românești”, pregătită special de Junii Sibiului pentru Sezonul Sibian din cadrul ediției cu numărul 30 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Spectacolul reunește artiști consacrați ai muzicii pop și ai operei, alături de interpreți de prim rang ai muzicii populare românești și de ansamblurile „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”.

Cine va fi prezent

Marcel Pavel și Vlad Miriță au răspuns provocării de a da glas cântecelor populare românești, fiind prieteni vechi ai Junilor Sibiului, alături de care au evoluat la Festivalul Internațional „Cântecele Munților” și în emisiuni difuzate de TVR1. Cornelia și Lupu Rednic, Gelu Voicu și Haiducii Teleormanului, Olguța Berbec și Remus Novac, Ina Chiriac, Ionel Chiriac și Fanfara de la Cozmești, Sebastian Emanuel Stan, Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Traian Stoiță, Robert Târnăveanu, Liviu Buțiu, Antonela Ferche Buțiu și Cătălin Iancu (țambal) vor pune în valoare repertoriul muzical specific zonelor din care provin. Coregrafia: Silvia Macrea și Theodor Vasilescu; asistent coregraf: Alesea Sas; conducerea muzicală: Cristian Obrejan; prezintă: Iuliana Tudor.

„Ne pregătim intens pentru premiera MIRACOLUL TRADIȚIILOR ROMÂNEȘTI, o provocare și o bucurie totodată. Călușul este unul dintre miracolele pe care Junii Sibiului îl vor prezenta pe scenă vineri seara. Suntem onorați că facem parte din miracolul FITS și vă așteptăm cu joc și cântec popular în Piața Mare Sibiu, începând cu ora 20.00!”, declară Silvia Macrea – manager CJCPCT Cindrelul-Junii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect