Când stai de vorbă cu Kiki, educatoarea din Sibiu care a trecut linia de finish la cinci Ironman-uri în doar doi ani, nu simți povara kilometrilor sau a antrenamentelor. Simți bucuria pură, simplă, care se naște atunci când îți urmezi visul. „Pentru mine, Ironman-ul e o bucurie. Da, e greu, dar e și o împlinire. De la start până la finish, fiecare moment e un amestec de efort și recunoștință”, zice ea cu zâmbetul pe buze.
„Pe parcursul cursei am trecut prin tot felul de stări”
Ultimul Ironman a fost încă o experiență de pus la suflet. Totul, de la organizare – „super tare până la cele mai mici detalii” – la traseul perfect semnalizat și peisajele spectaculoase de pe coasta oceanului, toate i-au rămas în minte. „N-am avut niciun moment de ezitare. Tranzițiile au fost impecabile, totul gândit la fix.”
„Pe parcursul cursei am trecut prin tot felul de stări”, își amintește Kiki. „La început, motivația era maximă și visam deja la linia de finish. Aveam ca țintă să scot sub 7 ore la bicicletă, dar vântul din față din ultimii kilometri m-a încetinit. Mi-ar fi plăcut să fac mai bine, dar am terminat cu 7 ore și 5 minute.” Nici alergarea n-a fost vreo plimbare ușoară. „A fost aproape ca la Maratonul de la Sibiu, care e considerat greu. 325 de metri diferență de nivel, fiecare deal simțit în mușchi și-n respirație.”
Ironman-ului din Franța are până în prezent 20 de ediții, iar Kiki e prima româncă prezentă vreodată acolo și a dus la capăt varianta „full”. În clasament, a venit a opta la categoria ei și în prima jumătate la general. Dar, dincolo de cifre și clasamente, Kiki aleargă pentru ceva mai mare decât un timp bun. Fiecare competiție o dedică copiilor cu malformații cardiace, sprijiniți de Fundația Polisano. „Nu fac Ironman-urile doar pentru mine. Mi se pare egoist. Dacă pot să ajut, ajut! Mă motivează gândul că poate, prin efortul meu, se salvează o viață.”
Călătoria interioară a unui Ironman
Când oboseala devine apăsătoare, Kiki are un ritual care o aduce înapoi, în prezent: „Când mi-e greu, dedic câțiva kilometri din cursă și alerg sau pedalez cu oamenii dragi din viața mea – colegi de antrenament, prieteni, familie. Îi port cu mine, le simt energia, parcă le aud vocile în cap. Și atunci, sufletul mi se umple și mușchii prind din nou putere.”
Emoțiile sunt parte din drum. „Sunt momente când simți că nu mai poți, dar de undeva din interior vine o forță nouă. Îți spui: nu am ajuns până aici degeaba. Ești aici cu un scop… De câte ori ți se mai închide șoseaua ca să poți pedala sau alerga? De câte ori în viață mai ai ocazia să-ți împlinești visul?” În momentele astea, nu mai e doar o cursă. E o discuție între minte, trup și suflet. Kiki își înfruntă frica, oboseala, dar și bucuria de a fi acolo, în mijlocul cursei, cu visul derulând înaintea ochilor.
„E greu, nu e ușor. Aș minți să zic că e ușor. Dar dacă ești pregătit, dacă ai muncit, poți. Noi ne pregătim fizic și psihic. Știu că pot să-l duc până la capăt”, spune ea, cu o liniște care inspiră. Kiki povestește că, pe traseu, energia vine și de la ceilalți concurenți. „Hai, Angela, hai!”, râde ea. „Sunt concurenti, care când te întâlnesc pe traseu te încurajează, dacă e român, clar te încurajează: „Hai, Angela! Hai! Bravo!” Și dacă nu-s români, tot te încurajează. Atmosfera e incredibilă.”
Pe urcări, când pedalează mai încet, are timp să se uite în jur: „La viteză mică, ai timp să te uiți, să te bucuri de peisaj. E fain să fii acolo.” Fiecare probă are ritmul ei, fiecare etapă cere răbdare. „Trebuie să ai răbdare cu fiecare probă. Să le iei cum vin. Nu stai să te gândești: Vai, mai am bicicleta, mai am alergarea. Nu! Ieși din filmul ăsta și te concentrezi pe ce faci atunci. Știu că după bicicletă mai am alergarea, 42 de kilometri dar mă gândesc: Hai că mai am 10, mai am 5… Îmi dau voie să mă bucur și de final.”
Pregătire, determinare și visul următor
Kiki a început deja pregătirea pentru următorul Ironman. „Sigur! Trebuie să fii disciplinat, consecvent, să ai un obiectiv clar. Dacă n-aș avea visul ăsta, cu ce mi-aș ocupa timpul? Mă antrenez pentru că visul mă trage înainte. De acolo pornește totul. Fără vis, n-ai direcție. Mă gândesc deja la următoarea cursă. La Ironman Tallinn din 2026. Asta mă ține motivată, pentru că știu că, după fiecare Ironman, vine și următorul. Dacă mă gândesc la cum a fost la primul Ironman, părea departe. Dar acum, când mă gândesc că am ajuns deja la 5, și au trecut doar doi ani, mă simt și mai determinată.”
Pentru Kiki, un Ironman nu e doar despre performanță. Este despre viață, despre visuri împlinite, despre călătoria interioară care transformă și șlefuiește un suflet. „Nu toți trebuie să facem Ironman. Dar fiecare putem să ne depășim pe noi înșine. Să ne alegem un vis, oricât de mic, și să nu renunțăm la el. Pentru că bucuria aia, de la finish, merită tot.”
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
