Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în ședința de miercuri, că Laura Codruța Kovesi va reveni ca procuror la DIICOT Sibiu.
Surse judiciare au precizat anterior că cererea în acest sens a fost făcută chiar de fostul procuror sef al DNA.
Activitatea ei la Sibiu începe imediat, contractul fiind valabil cu data de 9 iulie.
Kovesi a mai lucrat la DIICOT Sibiu, în perioada 2004 – 2006, înainte de a fi numită procuror general.
Tot miercuri, Inspecția Judiciară a anunțat că fostul procuror şef al DNA Laura Codruţa Kovesi este cercetată disciplinar într-un caz referitor la divulgare de date din dosare aflate în curs de soluţionare.
Kovesi a fost revocată, luni, din funcția de procuror șef al DNA, calitate pe care a deținut-o în ultimii cinci ani. Anterior, a fost șase ani procuror general al României.