O situație fără precedent creează tensiuni în învățământul sibian.
Vineri, 6 ianuarie, noul Ministru al Educației, Pavel Năstase emite un Ordin prin care modifică Metodologia concursului de ocupare a postului de director și în care se precizează că aceste posturi pot fi ocupate de un „cadru didactic titular, membru al corpului național de experți în managementul educațional, numit prin detașare în interesul învățământului, sau prin delegarea atribuțiilor specifice funcției, în conformitate cu legislația în vigoare, prin decizia inspectorului școlar general, cu avizul consultatic al consiliului profesoral din unitățile de învățământ respective și al consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei.” Astfel, pot fi numiți și foști directori, care nu au promovat concursul de ocupare a funcției de director, susținut în toamna anului trecut. Acești directori își pot ocupa funcțiile până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de 31 august 2017.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu (ISJ Sibiu) spun că este o situație fără precedent și s-au confruntat cu un val de demisii. În ultimele 48 de ore, nu mai puțin de 24 de directori și 3 directori adjuncți au demisionat. „Motivele invocate de aceștia au fost probleme de ordin personal, înbolnăviri sau incompatibilitate cu atribuțiile postului. În cazul directorilor adjuncți, am găsit înlocuitori, însă, în ceea ce privește numirea noilor directori, zilele acestea vom primi propunerile consultative din partea consiliilor profesorale și le vom supune discuțiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar. Printre aceste numiri pot fi și foști directori, care nu au promovat concursul, însă nu neaparat. În fond ei sunt oamenii care cunosc cel mai bine situația și problemele școlilor.”, spune Ștefan Firu, inspectorul școlar general.
În toamna anului trecut au fost scoase la concurs 154 de posturi de directori și 55 de directori adjuncți. Dintre acestea 109 au fost ocupate de directori și 28 de directori adjuncți care au promovat concursul. Acestora li s-a emis o decizie pe o perioadă de 4 ani, în urma căreia s-a semnat un contract de management educațional cu ISJ Sibiu și un contract administrativ financiar cu primăriile de raza cărora aparțin unitățile de învățământ, respectiv cu Consiliul Județean, în cazul școlilor cu învățământ special. Locurile rămase vacante (45 de locuri de directori și 27 de locuri de directori adjuncți) au fost ocupate de persoane din cadrul unităților de învățământ, dar nu foștii directori care nu au promovat sau care nu au susținut concursul de ocupare a postului.