16.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 5, 2025

ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului: ”Nașterea Domnului nu e o simplă comemorare a unui eveniment istoric”

Cele mai citite

Nașterea Domnului e o sărbătoare a bucuriei. E momentul în care peste tot și de către toți ni se spune să fim mai buni, mai generoși, mai iubitori. Însă în goana pregătirilor pentru acest moment special din an, ”uităm”, adesea, tocmai motivul real al Sărbătorii.

De aceea l-am rugat pe ÎPS Sa Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, să resemnifice, pentru cititorii Sibiu 100%, rostul acestei bucurii.

Nașterea Domnului, cale către nemurire

”Sărbătoarea Crăciunului nu este o simplă sărbătoare tradițională, ci este o sărbătoare pur creștină, și se referă la Nașterea Domnului sau la Întruparea Sa, ne spune Înaltpreasfinția Sa, Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Sărbătoarea are, în primul rând, un suport teologic, o motivație teologică. Și aceasta pornește de la creație. Dumnezeu l-a creat pe om din iubire. I-a dat posibilitatea să ajungă la asemănarea cu El, după ce a primit, din creație, chipul. I-a dat posibilitatea omului să rămână, ca și El, nemuritor, dacă nu păcătuiește. I-a dat însă și o poruncă, una singură. Și aceea a fost încălcată.

Pierzând raiul, primii oameni s-au îndepărtat de Dumnezeu. Dumnezeu a păstrat totuși legătura cu poporul ales, pe două căi. Întâi de toate, pe calea aceasta directă, prin profeți, prin împărați. Dar și pe cale indirectă, prin reminiscențele creației din revelația primordială. Dumnezeu a lucrat cu poporul Său, în special, ca să Își creeze un context din care să ia El un trup. Dar a lucrat și cu celelalte neamuri, care se îndepărtaseră de El, cu lumea păgână, prin aceste reminiscențe ale revelației primordiale”.

Ce e plinirea vremii?

Am vrut să știm ce este plinirea vremii, despre care vorbesc Scripturile. ”Plinirea vremii însemnează timpul pe care l-a urmărit Dumnezeu, ne spune ÎPS Dr. Laurențiu Streza. În duminica de dinainte de Naștere, în Biserica noastră se citește Evanghelia cu genealogia Mântuitorului, adică pasajul scripturistic cu cele câte 14 generații.

Deci omul a greșit, de aceea trebuia să plătească. Dar el singur nu putea. De aceea Dumnezeu S-a făcut om. Dacă Dumnezeu a creat lumea din iubire, și răscumpărarea este tot un act al iubirii. Pentru că nu poate fi exprimată mai puternic iubirea decât prin faptul că Tatăl ”L-a trimis pe singurul Său Fiu, ca răscumpărare, Care să Se jertfească pentru întreaga omenire”. Deci a venit plinirea vremii. S-a urmărit evoluția aceasta, alegerea firii umane, și s-a găsit fecioara. Fecioara Maria, care să ia trup, ca din ea să Se întrupeze Hristos. Iar Întruparea aceasta s-a făcut prin ceea ce teologii numesc chenoză. Sau micșorare.

Deci Dumnezeu, pe Care noi nu Îl putem defini decât prin atributele Sale (iubire desăvârșită, atotștiință, nemărginire, necuprins), de bună voie S-a micșorat pe Sine, spune Sf. Ap. Pavel, ”chip de rob luând, întru asemănare omenească făcându-Se”. Părintele Stăniloae are o explicație foarte interesantă legată de această ipostază.

Spune el: așa cum un părinte se micșorează pe sine, se reduce la nivelul de percepere al copilului său, ca să se joace cu el (dar părintele rămâne tot părinte, deși el, pentru un moment, s-a jucat după forma de percepere a copilului), Fiul lui Dumnezeu a suportat aceasta, S-a micșorat de bună voie pe Sine, pentru ca să intre în timp Cel Care e atemporal. Să intre în pântecele unei femei, pentru a uni firea dumnezeiască a cu firea omenească; cea care nu a fost a unei persoane anume, ci chintesență a ființei umane. O fire omenească menită să ne cuprindă pe noi, pe toți. Pe cei de dinainte, pe cei din timpul lui Hristos și pe cei de după Hristos. Deci S-a întrupat Fiul, adică a luat un trup al oamenilor, devenind Dumnezeu-Omul. Adică acel Mesia vestit și cuprins în cărțile Vechiului Testament.

Prin urmare, Dumnezeu a ales, a găsit forma aceasta deplin omenească, pentru a intra cu totul în condiția umană. S-a întrupat din femeie, a ales forma aceasta de exprimare, mult mai puternică și mai umană, a iubirii dumnezeiești, prin iubirea maternă. Părintele Stăniloae precizează lucrul acesta, că Tatăl ne-a iubit, prin Fiul, prin iubirea de mamă, prin iubirea maternă a Maicii Precurate. Noi serbăm Nașterea Domnului, adică Întruparea, care s-a realizat prin naștere. Acum, dacă vorbim despre naștere, neapărat trebuie să spunem că Fecioara Maria, care a fost aleasă pârgă a creaturii, din care să Se întrupeze Hristos, a fost înainte, în timpul nașterii și după naștere, fecioară. Pururea fecioară! Noi vorbim de naștere, dar Nașterea lui Hristos nu Se aseamănă cu nicio formă din aceasta de naștere normală. Sunt unele reprezentări cinematografice cu viața lui Iisus, în care Maica Domnului este prezentată în durerile nașterii. În niciun caz! Noi avem în icoana Nașterii scena aceasta a iubirii depline, a smereniei iubitoare, care cuprinde întreaga făptură și la care participă întreg cosmosul. Cerul, steaua, păstorii, magii, s-au unit și au fost martorii acestui moment extraordinar, care este începutul mântuirii noastre.

Așa că nu ne putem bucura deplin de praznicul Nașterii Domnului dacă încercăm o simplă comemorare a unui eveniment istoric. Crăciunul este doar un început al unei perspective pe care noi o așteptăm și o vedem deja. E adevărat, noi ne amintim și urmărim, inclusiv liturgic, toți pașii aceștia, evenimentele care au concurat la realizarea acestei lucrări dumnezeiești. Totuși, noi avem în centrul comemorărilor noastre liturgice Sf. Liturghie. La Sf. Liturghie Hristos este prezent în mod real”.

Contemporani ai Nașterii Domnului

În ceea ce privește actualitatea mesajului Nașterii Domnului și ce mai reprezintă el pentru societatea modernă, Mitropolitul Ardealului a precizat:”Hristos aduce cu Sine întreg trecutul, întreaga Sa activitate în perspectivă eshatologică, în perspectiva viitorului. El actualizează tot ceea ce s-a săvârșit pentru noi în istoria mântuirii.

De aceea, atunci când intrăm  în Postul Crăciunului, prima stihiră a canonului se cântă la timpul prezent. Acesta de numește teologic sau liturgic prezentul continuu: Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul! Totul e la prezent. Nu ni se spune că Hristos S-a născut. Și în colinde se adaugă: Astăzi S-a născut Hristos… În momentul în care toată lucrarea aceasta comună liturgică a Bisericii se împlinește, noi devenim contemporani cu evenimentul respectiv. Pentru că evenimentul este adus spre noi. Acesta e realismul liturgic, comemorarea acestor evenimente în mod spiritual”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Cât de ușor sunt manipulați românii pe Facebook: „Mihăiță”, copilul inventat care a impresionat oamenii

O poveste care a impresionat sute de mii de români pe Facebook în ultimele două zile este pur și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect