2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Luna plantarii arborilor, pana in 15 aprilie

Cele mai citite

peste 1,2 milioane de puieți vor fi plantati in judet, până în 15 aprilie

Până în 15 aprilie are loc o amplă acțiune de plantare de pomi. Evenimentul, organizat de Direcția Silvică Sibiu, se numește „Luna Plantării Arborilor”, iar până la acea dată se vor organiza acțiuni menite să trezească în conștiința populației dragostea față de pădure. În proiect sunt implicați cetățeni ai diverselor localități din Sibiu, dar și elevi din școli și licee. Se vor organiza acțiuni de igienizare a pădurilor, de promovare ecologică, de distribuire a materialelor de propagandă pentru popularizarea importanței pădurii și se vor face dezbateri publice despre regenerarea pădurilor.
Peste un milon și jumătate de lei sunt alocați în 2017 pentru această campanie. Astfel, 289 de hectare vor fi împărdurite, 218 fiind pe terenul statului. Se vor folosi, în total, 1,2 milioane de puieți foriestieri, dintre care, cele mai importante specii ce urmează a fi plantate sunt molidul, gorunul și salcâmul.
Direcția Silvică Sibiu administrează 118.305 ha de pădure, din care 60.984 ha fond forestier proprietate publică a statului.
La nivelul județului Sibiu, procentul de împădurire este de 34,1%, peste procentul de împădurire național, care este de 26,8%, cat și peste cel din Uniunea Europeana, care este de 32,4%.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect