La circa 15 kilometri de DN 14 Sighişoara-Sibiu, după ce faci la dreapta la prima ‘furcă’ din comuna Laslea, judeţul Sibiu, şi parcurgi un drum îngust, asfaltat, care şerpuieşte printr-o abundenţă de vegetaţie, descoperi cu uimire un sat izolat, Mălâncrav, în care ai impresia că timpul parcă s-a oprit în loc de cel puţin un secol, un adevărat colţ de Rai.
Dacă parcurgi pentru prima oară drumul de 13 kilometri, dintre Laslea şi Mălâncrav, ai surpriza să constaţi că toate minunăţiile naturii – de la pădurea de foioase şi câmpurile cu flori, la corcoduşii care îşi scutură fructele pe şosea – ca de altfel şi cireada de vaci din dreapta şoselei sau căpiţele de fân nu fac altceva decât să te pregătească sufleteşte pentru întâlnirea cu satul.
Încă de la indicatorul de la intrarea în sat te întâmpină o panoramă dominată de o vegetaţie bogată, semn că tehnologia nu a prea ajuns în zonă, deasupra căreia, de pe un deal, din dreapta, te priveşte o biserică fortificată, construită în secolul al XIV-lea. În faţa unei asemenea splendori nici măcar ploaia de vară cu bulbuci, cum spun bătrânii, nu te poate împiedica să cobori din maşină şi să începi să faci fotografii.
Evident că după o asemenea ploaie te aştepţi ca satul să fie pustiu, însă oamenii îşi vedeau liniştiţi de treburile lor pe afară. Majoritatea dintre ei descărcau fânul din căruţe şi îl aşezau în căpiţe ordonate, semn că acesta este sezonul când hrana animalelor e pusă la adăpost şi că localnicii au ca preocupare de bază zootehnia.
Ajunşi la o răscruce, la un pod, vedem un indicator din lemn pe care scrie ‘Livada’, iar un tânăr ne spune că pentru conacul Apafi trebuie să o luăm la dreapta şi să urmăm drumul care duce spre deal, către biserica fortificată. Îi urmăm sfatul, iar la câţiva paşi descoperim o fântână cu cumpănă la care o găleată cu flori servea pe post de greutate de balans, apoi în imediata apropiere se văd nişte case săseşti frumos restaurate.
Realizăm astfel că farmecul acestui loc i-a cucerit iremediabil şi pe cei care aveau să fondeze Fundaţia ‘Mihai Eminescu Trust’ din Sighişoara, patronată de prinţul Charles de Wales, cărora li se datorează salvarea satului şi atragerea a numeroşi turişti în zonă.
Vicepreşedintele Fundaţiei ‘Mihai Eminescu Trust’ din Sighişoara, Caroline Fernolend, declara în urmă cu câteva luni că în urma implementării a numeroase proiecte în satele tradiţionale săseşti din judeţele Mureş, Sibiu şi Braşov se preconizează atragerea, în acest an, a circa 10.000 de turişti şi vizitatori numai în satul Mălâncrav (judeţul Sibiu).
Caroline Fernolend participa atunci la lansarea expoziţiei cu produse meşteşugăreşti create în cadrul proiectului ‘Traseu cultural: Mălâncrav – patrimoniu multietnic viu’, derulat în scopul punerii în valoare a patrimoniului şi dezvoltării comunităţii locale din satul sibian. Acel proiect, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014, avea ca finalitate organizarea a patru expoziţii, la Braşov, Târgu Mureş, Sibiu şi Bucureşti, în cadrul cărora meşteşugarii îşi expuneau produsele – împletituri din nuiele, cărămidărie, dulgherie, gastronomie, croitorie şi ţesătorie, ţinute ale sătenilor aparţinând tuturor etniilor din localitate şi produse obţinute prin diverse tehnici tradiţionale.
În cadrul expoziţiei itinerante au fost expuse astfel o serie de fotografii cu patrimoniul construit din satul Mălâncrav, atestat documentar din anul 1305 şi în care trăieşte una dintre cele mai mari comunităţi de saşi din Transilvania, adică în jur de 150 de persoane. Printre fotografii am regăsit biserica din Mălâncrav, de la începutul secolului al XIV-lea, care deţine o frescă de 20 metri – cea mai mare frescă în stil gotic din Transilvania, biserica ortodoxă construită la începutul anului 1700, biserica romano-catolică din 1865, Conacul Apafi, cumpărat şi restaurat de această fundaţie, dar şi numeroase case tradiţionale săseşti.
Caroline Fernolend spunea că la Mălâncrav există o tradiţie şi în cultivarea pomilor fructiferi, că livada satului a primit certificare ecologică, iar sucul de mere fără zahăr şi conservanţi este emblematic pentru acest sat. Specifice Mălâncravului sunt şi ţesuturile din lână de oaie şi din bumbac, covoarele tradiţionale săseşti şi româneşti, prosoapele, feţele de masă şi porturile populare, dar mai ales una dintre specialităţile culinare din Mălâncrav – lichiul cu brânză, un desert care se prepară în zilele de sărbătoare al cărui principal ingredient este brânza de vacă, dar şi supa săsească de mere.
Înainte de a ajunge la Conacul Apafi trecem prin livada ecologică, cu soiuri tradiţionale autohtone de măr, pentru salvarea căreia aceeaşi Fundaţie ‘Mihai Eminescu Trust’ (MET), precum şi Fundaţia elveţiană SAVE au demarat în anul 2013 proiectul ‘Agricultura durabilă în zone defavorizate ale României: Conservarea şi valorificarea soiurilor de fructe’, pentru care au obţinut o cofinanţare printr-un grant din partea Elveţiei.
Livada a fost lucrată intensiv în timpul regimului comunist, apoi a fost lăsată în paragină, însă din anul 2002 MET a preluat livada şi a transformat-o pentru a primi certificare ecologică. Astfel, pe o suprafaţă de aproape 100 hectare acum cresc soiuri vechi, tipice pentru această zonă, cum sunt Patul, Poinic, Renet de Leizberg, Renet de Bauman, Frumos de Boscop, Parmen Auriu şi Gustav Durabil. Din aceste soiuri extrem de aromate de mere este făcut mult căutatul suc de mere din Mălâncrav, fără aditivi, zahăr sau conservanţi, produs chiar în fabrica de lângă livadă.
Prin proiectele aceleiaşi fundaţii, localnicii au fost stimulaţi să îşi reia meşteşugurile tradiţionale, femeile au început să facă ce au învăţat de la bunicile lor, ţesături din lână de oaie, ţesături tradiţionale din bumbac, săseşti şi româneşti deopotrivă, prosoape, feţe de masă etc., iar bărbaţii au fost ajutaţi să construiască un cuptor de ţiglă şi cărămida tradiţională. Alţi localnici au fost instruiţi în meserii tradiţionale de zidar, dulgher, fierar, restaurare de porţi şi ferestre tradiţionale, dar au urmat şi cursuri de limba engleză, contabilitate primară şi agroturism, fiind învăţaţi cum să primească oaspeţii. Astfel s-a reuşit revitalizarea unui sat izolat, aflat în colaps.
Nu trecem bine de livadă şi imediat se vede biserica fortificată, păstrată la fel ca în pozele văzute în expoziţie, apoi ajungem în sfârşit la castelul Apafi.
Conacul Apafi este situat deasupra satului, lângă biserica fortificată, şi are o istorie interesantă, relatată chiar pe site-ul de promovare a obiectivului: ‘Povestea Conacului Apafi începe acum câteva secole, când principele Mihaly Apafi, guvernator în Transilvania, construieşte la Mălâncrav, împreuna cu soţia sa, Clara, un conac, ca reşedinţă de familie. Istoria însă aruncă anatema asupra nobililor din Transilvania şi de atunci începe şi declinul reşedinţei Apafi. După ce ajunge pe mâinile unui ţăran sărac, conacul este vândut în 1920 bisericii şi comunităţii luterane din sat. Din anul 1947, conacul a fost confiscat abuziv de comunişti şi folosit drept cămin cultural până în decembrie 1989’.
‘Mihai Eminescu Trust’ a cumpărat conacul Apafi, în anul 2000, de la Biserica Evanghelică, şi după 5 ani de restaurare a fost inaugurat sub forma de acum. Pentru modul în care s-a făcut restaurarea, în urma unor cercetări temeinice prin arhive, MET a fost premiată cu Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural ‘Europa Nostra’ în anul 2007.
Conacul sau castelul Apafi este acum o casă de oaspeţi aparte, cu 5 camere spaţioase, balcon, bibliotecă, un living mare, un parc deosebit şi un popas construit sub stejari, cu o fântână arteziană din marmură albă.
Ajunşi aici pentru a participa la workshop-ul ‘Joyful teaching’, manifestare organizată de ‘Asociaţia Hai cu noi în Horă’ şi patronată de Ambasada Belgiei, la care lua parte şi domnul ambasador Thomas Baekelandt, încercăm să renunţăm la starea de spirit euforică după plimbarea prin sat şi să ne luăm un aer ceva mai sobru. Avem însă surpriza plăcută să îi găsim în aceeaşi stare de veselie şi pe membrii Asociaţiei ‘Hai cu noi în Horă’, în frunte cu Charlotte Van den Abeele, asistenta ambasadorului Belgiei în România, preşedintele onorific al asociaţiei, Ilse Baekelandt-Luyten, pe ambasadorul Thomas Baekelandt, precum şi pe cei 24 de profesori care au luat parte la curs.
Realizăm astfel că pentru orice vizitator Mălâncrav este un loc în care simţi cu adevărat că eşti îndrăgostit şi te comporţi ca atare.
Sursa: Agerpres
La circa 15 kilometri de DN 14 Sighişoara-Sibiu, după ce faci la dreapta la prima ‘furcă’ din comuna Laslea, judeţul Sibiu, şi parcurgi un drum îngust, asfaltat, care şerpuieşte printr-o abundenţă de vegetaţie, descoperi cu uimire un sat izolat, Mălâncrav, în care ai impresia că timpul parcă s-a oprit în loc de cel puţin un secol, un adevărat colţ de Rai.
Dacă parcurgi pentru prima oară drumul de 13 kilometri, dintre Laslea şi Mălâncrav, ai surpriza să constaţi că toate minunăţiile naturii – de la pădurea de foioase şi câmpurile cu flori, la corcoduşii care îşi scutură fructele pe şosea – ca de altfel şi cireada de vaci din dreapta şoselei sau căpiţele de fân nu fac altceva decât să te pregătească sufleteşte pentru întâlnirea cu satul.
Încă de la indicatorul de la intrarea în sat te întâmpină o panoramă dominată de o vegetaţie bogată, semn că tehnologia nu a prea ajuns în zonă, deasupra căreia, de pe un deal, din dreapta, te priveşte o biserică fortificată, construită în secolul al XIV-lea. În faţa unei asemenea splendori nici măcar ploaia de vară cu bulbuci, cum spun bătrânii, nu te poate împiedica să cobori din maşină şi să începi să faci fotografii.
Evident că după o asemenea ploaie te aştepţi ca satul să fie pustiu, însă oamenii îşi vedeau liniştiţi de treburile lor pe afară. Majoritatea dintre ei descărcau fânul din căruţe şi îl aşezau în căpiţe ordonate, semn că acesta este sezonul când hrana animalelor e pusă la adăpost şi că localnicii au ca preocupare de bază zootehnia.
Ajunşi la o răscruce, la un pod, vedem un indicator din lemn pe care scrie ‘Livada’, iar un tânăr ne spune că pentru conacul Apafi trebuie să o luăm la dreapta şi să urmăm drumul care duce spre deal, către biserica fortificată. Îi urmăm sfatul, iar la câţiva paşi descoperim o fântână cu cumpănă la care o găleată cu flori servea pe post de greutate de balans, apoi în imediata apropiere se văd nişte case săseşti frumos restaurate.
Realizăm astfel că farmecul acestui loc i-a cucerit iremediabil şi pe cei care aveau să fondeze Fundaţia ‘Mihai Eminescu Trust’ din Sighişoara, patronată de prinţul Charles de Wales, cărora li se datorează salvarea satului şi atragerea a numeroşi turişti în zonă.
Vicepreşedintele Fundaţiei ‘Mihai Eminescu Trust’ din Sighişoara, Caroline Fernolend, declara în urmă cu câteva luni că în urma implementării a numeroase proiecte în satele tradiţionale săseşti din judeţele Mureş, Sibiu şi Braşov se preconizează atragerea, în acest an, a circa 10.000 de turişti şi vizitatori numai în satul Mălâncrav (judeţul Sibiu).
Caroline Fernolend participa atunci la lansarea expoziţiei cu produse meşteşugăreşti create în cadrul proiectului ‘Traseu cultural: Mălâncrav – patrimoniu multietnic viu’, derulat în scopul punerii în valoare a patrimoniului şi dezvoltării comunităţii locale din satul sibian. Acel proiect, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014, avea ca finalitate organizarea a patru expoziţii, la Braşov, Târgu Mureş, Sibiu şi Bucureşti, în cadrul cărora meşteşugarii îşi expuneau produsele – împletituri din nuiele, cărămidărie, dulgherie, gastronomie, croitorie şi ţesătorie, ţinute ale sătenilor aparţinând tuturor etniilor din localitate şi produse obţinute prin diverse tehnici tradiţionale.
În cadrul expoziţiei itinerante au fost expuse astfel o serie de fotografii cu patrimoniul construit din satul Mălâncrav, atestat documentar din anul 1305 şi în care trăieşte una dintre cele mai mari comunităţi de saşi din Transilvania, adică în jur de 150 de persoane. Printre fotografii am regăsit biserica din Mălâncrav, de la începutul secolului al XIV-lea, care deţine o frescă de 20 metri – cea mai mare frescă în stil gotic din Transilvania, biserica ortodoxă construită la începutul anului 1700, biserica romano-catolică din 1865, Conacul Apafi, cumpărat şi restaurat de această fundaţie, dar şi numeroase case tradiţionale săseşti.
Caroline Fernolend spunea că la Mălâncrav există o tradiţie şi în cultivarea pomilor fructiferi, că livada satului a primit certificare ecologică, iar sucul de mere fără zahăr şi conservanţi este emblematic pentru acest sat. Specifice Mălâncravului sunt şi ţesuturile din lână de oaie şi din bumbac, covoarele tradiţionale săseşti şi româneşti, prosoapele, feţele de masă şi porturile populare, dar mai ales una dintre specialităţile culinare din Mălâncrav – lichiul cu brânză, un desert care se prepară în zilele de sărbătoare al cărui principal ingredient este brânza de vacă, dar şi supa săsească de mere.
Înainte de a ajunge la Conacul Apafi trecem prin livada ecologică, cu soiuri tradiţionale autohtone de măr, pentru salvarea căreia aceeaşi Fundaţie ‘Mihai Eminescu Trust’ (MET), precum şi Fundaţia elveţiană SAVE au demarat în anul 2013 proiectul ‘Agricultura durabilă în zone defavorizate ale României: Conservarea şi valorificarea soiurilor de fructe’, pentru care au obţinut o cofinanţare printr-un grant din partea Elveţiei.
Livada a fost lucrată intensiv în timpul regimului comunist, apoi a fost lăsată în paragină, însă din anul 2002 MET a preluat livada şi a transformat-o pentru a primi certificare ecologică. Astfel, pe o suprafaţă de aproape 100 hectare acum cresc soiuri vechi, tipice pentru această zonă, cum sunt Patul, Poinic, Renet de Leizberg, Renet de Bauman, Frumos de Boscop, Parmen Auriu şi Gustav Durabil. Din aceste soiuri extrem de aromate de mere este făcut mult căutatul suc de mere din Mălâncrav, fără aditivi, zahăr sau conservanţi, produs chiar în fabrica de lângă livadă.
Prin proiectele aceleiaşi fundaţii, localnicii au fost stimulaţi să îşi reia meşteşugurile tradiţionale, femeile au început să facă ce au învăţat de la bunicile lor, ţesături din lână de oaie, ţesături tradiţionale din bumbac, săseşti şi româneşti deopotrivă, prosoape, feţe de masă etc., iar bărbaţii au fost ajutaţi să construiască un cuptor de ţiglă şi cărămida tradiţională. Alţi localnici au fost instruiţi în meserii tradiţionale de zidar, dulgher, fierar, restaurare de porţi şi ferestre tradiţionale, dar au urmat şi cursuri de limba engleză, contabilitate primară şi agroturism, fiind învăţaţi cum să primească oaspeţii. Astfel s-a reuşit revitalizarea unui sat izolat, aflat în colaps.
Nu trecem bine de livadă şi imediat se vede biserica fortificată, păstrată la fel ca în pozele văzute în expoziţie, apoi ajungem în sfârşit la castelul Apafi.
Conacul Apafi este situat deasupra satului, lângă biserica fortificată, şi are o istorie interesantă, relatată chiar pe site-ul de promovare a obiectivului: ‘Povestea Conacului Apafi începe acum câteva secole, când principele Mihaly Apafi, guvernator în Transilvania, construieşte la Mălâncrav, împreuna cu soţia sa, Clara, un conac, ca reşedinţă de familie. Istoria însă aruncă anatema asupra nobililor din Transilvania şi de atunci începe şi declinul reşedinţei Apafi. După ce ajunge pe mâinile unui ţăran sărac, conacul este vândut în 1920 bisericii şi comunităţii luterane din sat. Din anul 1947, conacul a fost confiscat abuziv de comunişti şi folosit drept cămin cultural până în decembrie 1989’.
‘Mihai Eminescu Trust’ a cumpărat conacul Apafi, în anul 2000, de la Biserica Evanghelică, şi după 5 ani de restaurare a fost inaugurat sub forma de acum. Pentru modul în care s-a făcut restaurarea, în urma unor cercetări temeinice prin arhive, MET a fost premiată cu Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural ‘Europa Nostra’ în anul 2007.
Conacul sau castelul Apafi este acum o casă de oaspeţi aparte, cu 5 camere spaţioase, balcon, bibliotecă, un living mare, un parc deosebit şi un popas construit sub stejari, cu o fântână arteziană din marmură albă.
Ajunşi aici pentru a participa la workshop-ul ‘Joyful teaching’, manifestare organizată de ‘Asociaţia Hai cu noi în Horă’ şi patronată de Ambasada Belgiei, la care lua parte şi domnul ambasador Thomas Baekelandt, încercăm să renunţăm la starea de spirit euforică după plimbarea prin sat şi să ne luăm un aer ceva mai sobru. Avem însă surpriza plăcută să îi găsim în aceeaşi stare de veselie şi pe membrii Asociaţiei ‘Hai cu noi în Horă’, în frunte cu Charlotte Van den Abeele, asistenta ambasadorului Belgiei în România, preşedintele onorific al asociaţiei, Ilse Baekelandt-Luyten, pe ambasadorul Thomas Baekelandt, precum şi pe cei 24 de profesori care au luat parte la curs.
Realizăm astfel că pentru orice vizitator Mălâncrav este un loc în care simţi cu adevărat că eşti îndrăgostit şi te comporţi ca atare.
Sursa: Agerpres
