-1 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Manifestaţia desfăşurată sub sloganul ”Vrem Europa, nu dictatură” s-a încheiat fără incidente

Cele mai citite

Manifestaţia desfăşurată joi seară în apropierea Ateneului Român, unde a fost organizată ceremonia oficială de inaugurare a Preşedinţiei române la Consiliul UE, s-a încheiat fără incidente.
Manifestanţii au început să plece în jurul orei 21,00, la încheierea ceremoniei rămânând în zonă doar câteva zeci de oameni. Ei eu continuat să scandeze lozinci împotriva guvernului şi în favoarea Uniunii Europene, în timp ce participanţii la evenimentul de la Ateneu se îndreptau către Palatul Regal.
Câteva sute de persoane au manifestat în apropierea Ateneului Român, unde s-a desfăşurat ceremonia oficială de inaugurare a preşedinţiei române la Consiliul UE, eveniment la care au participat lideri europeni.
Manifestanţii au scandat lozinci pro-Europa, exprimându-şi nemulţumirea faţă de Guvernul de la Bucureşti. Ei au purtat steagurile României şi UE şi au afişat pancarte cu mesajele ”Suntem cu voi, Europa!, ”România, fără graţiere”.
Printre manifestanţi s-a aflat şi fostul premier Dacian Cioloş. El a criticat absenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, de la evenimentul de la Ateneul Român, considerând-o o „lipsă de respect faţă de români”.
Ordinea publică în zonă a fost asigurată de jandarmi.
Protestul, anunţat pe reţelele de socializare, s-a desfăşurat sub sloganul ”Vrem Europa, nu dictatură”. El a fost anunţat de organizaţiile Rezistenţa, Corupţia Ucide, Declic şi Iniţiativa România.
FOTO – Arhivă

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Televiziunea publică poloneză lansează un program de știri în limba română, pentru Republica Moldova

Daniela ArnăutuTeleviziunea publică poloneză (TVP) a lansat oficial o versiune în limba română a programului de știri „Vot Tak....

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect