2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Maria Brătilescu: „Argintul Mondial mă responsabilizează să îmi mențin standardul”

Cele mai citite

Georgian Fulea

Frumusețe, eleganță, ambiția și disciplina sunt câteva din calitățile care au făcut-o pe Maria Brătilescu să urce în mai puțin de 2 ani pe a doua treaptă a podiumului de premiere, la mondialul de culturism și fitness. Sportiva noastră a strălucit la competiția din Spania, este campioană națională, componentă a lotului României și își dorește să reprezinte cu mare cinste țara și în viitor.

Mai interesant este că până să practice culturism și fitness ea nu a mai făcut sport de performanță și înainte nu îi plăcea sportul, dar pe urmă totul s-a schimbat pentru ea. Cu o energie care poate să mute și munții, Maria este printre sportivii pentru care 2026 se anunță o bucurie deoarece a înțeles în 2025 ceea ce o reprezintă pe ea ca persoană, în totalitate.

Publicitate

Maria Brătilescu are 26 de ani și este legitimată la Clubul Lupilor din Sibiu. În afară de sport, ea se dedică pe partea de educație, ca educatoare în Tălmaciu, iar când îi vede pe copii venind la grădiniță cu plăcere este cea mai mare bucurie.

33 de concurente au fost la categoria mea și am terminat pe locul II”

Ce te-a atras spre culturism și fitness?

Terminasem facultatea și Masterul și mi-a rămas timp liber. Îmi doream să merg la sală, dar aveam o reținere. Până la urmă mi-am făcut curaj să vin pentru recreere. Am început să practic fitness acum 2 ani de zile. După 4 luni am început colaborarea cu antrenorul meu Eduard Petricioiu și am înțeles că antrenamentele și planul de nutriție fac diferența. Am descoperit că aveam mai multă energie, simțeam că mi-am găsit direcția.

În 2024, el se pregătea pentru Cupa României și a zis să merg și eu în calitate de spectator. El mi-a spus că aș avea potențial sa concurez pentru că vedea rezultatele pe care le aveam, dar eu nu eram 100% convinsă. Concursul a aprins o dorință foarte mare în mine. Mi-a plăcut atmosfera, vedeam satisfacția concurenților și îmi doream să simt și eu acel lucru. Astfel, din decembrie 2024 am început pregătirea pentru naționalele din mai. Aveam foarte mari emoții legat de modul cum o să mă prezint pe scenă. În momentul în care am fost pe scenă la naționale m-am simțit încrezătoare și mi-a plăcut totul de la lumini, scenă și muzică. Mă simțeam eu.

Cum a fost Campionatul Mondial?

A fost cea mai frumoasă experiență la care am fost până acum. A fost cu totul altă organizare, plus am avut oportunitatea de a reprezenta România. 33 de concurente au fost la categoria mea și am terminat pe locul II.

Ce sentimente te-au cuprins pe podium?

Nu pot să exprim în cuvinte sentimentul… Toată munca mi-a fost recunoscută și împlinită. A fost un amalgam de sentimente. Nu realizam ceea ce se întâmplă fiindcă a fost totul într-un timp așa de scurt. Rezultatele mi-au arătat că este bine ceea ce fac și că am potențial. 

„Sunt foarte ambițioasă, foarte disciplinată și implicată”

Cum te responsabilizează acest argint mondial?

Faptul că am câștigat argintul la un Campionat Mondial și am reușit să duc România pe podium mă responsabilizează să continui ceea ce fac și să îmi mențin standardul. Să îmi reprezint țara cu mândrie la competiții.

Care a fost reacția apropiaților?

M-au felicitat părinții, prietenii, colegii de la sală, colegii de la muncă și copiii. Erau foarte bucuroși de performanța pe care am realizat-o. Au fost fascinați de ce am putut să obțin și este o bucurie imensă.

Cât de dificilă este partea cu dieta în culturism, ca pregătire pentru un concursurs?

5 mese pe zi, la ore fixe, toate cântărite, unde trebuie atenție la fiecare detaliu, la fiecare gram consumat. 5 antrenamente pe săptămână și cardio în fiecare dimineață, ceea ce devine destul de solicitant. Cel mai greu mi-a fost pentru Campionatul Național, pentru mondiale am putut să gestionez situația diferit.

Care sunt punctele forte ale tale?

Sunt foarte ambițioasă, foarte disciplinată și implicată.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le ai în munca ta ca educatoare?

Satisfacțiile de la grădiniță sunt copii: îmi aduc bucurie în momentele când îmi zâmbesc, când îmi cer ajutorul, când văd că reușesc să rezolve anumite sarcini, când mă iau în brațe, îmi spun „Te iubesc, doamna!” sau „Ești frumoasă, doamna!” Bucuria părinților îmi aduce satisfacție, plus când îi văd pe copii că vin bucuroși la Grădiniță, este cea mai mare bucurie.

„Vreau să îmi îmbunătățesc condiția fizică și să mă prezint într-o formă mult mai bună decât la Campionatul Mondial”

Cine este Maria Brătilescu care practică sport de plăcere și de performanță?

O persoană care simte că este pe drumul ei, se simte încrezătoare și plină de energie.Sportul m-a ajutat să gestionez mai bine stresul.

Cum este Maria Brătilescu fără sport?

Aș sta doar în casă” (râde)

Ce ai dori să îi transmiți unei fete ce ar putea sa te aibă pe tine ca model în viitor?

Să își urmeze visele și să muncească!

Ce urmează pentru tine în 2026?

Voi participa la Campionatul Balcanic în martie, în Turcia. Apoi, în mai o să particip la Campionatul European ce se va desfășura în Spania. Vreau să îmi îmbunătățesc condiția fizică și să mă prezint într-o formă mult mai bună decât la Campionatul Mondial. Îmi doresc să îmi îmbunătățesc prezența scenică și să fiu pe podium la competiții.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VICTORIE!!! FC Hermannstadt câștigă o partidă crucială în deplasare cu Unirea Slobozia

După multe etape, FC Hermannstadt a câștigat o partidă în Superliga după un meci spectaculos, 3-2, în deplasarea de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect