Doamnele de la „Căminul pentru Persoane Vârstnice Sibiu”, situat pe strada George Coșbuc, au avut parte, vineri, 27 februarie, de o surpriză ce le-a descrețit frunțile și i-a făcut să se simtă mai aproape de primăvară. „Crucea Roșie” Sibiu, reprezentată de Olga Covali, alături de Anișoara Gâlcă, fost administrator al Școlii „Constantin Noica” din Sibiu și Lucia Pop, fost director al aceleiași școli, au împărțit doamnelor în etate mărțișoare lucrate manual. „Un gest foarte frumos și mă simt bine. La vârsta mea așa aș vrea să fie, foarte bine”, spune Maria Ungureanu, 90 de ani. „Un gest nemaipomenit. Eu nu mai am pe nimeni și nu mai are cine să-mi ofere o bucurie de primăvară. Mărțișorul este bucuria oricărei femei”, spune și Margareta Scheau, 70 de ani. La fel de emoționată a fost și Lucreția Pântea, 70 de ani, care a primit mărțișorul cu ochii în lacrimi.
Surprizele pentru cei de la cămin nu se opresc aici. Directorul instituției, Cornelia Rotaru, anunță și o întâlnire cu preotul Cătălin Dumitrean, alături de cenaclul „Lumină Lină”, în 4 martie, pentru un eveniment ce va avea loc la biserica din incintă, dar și invitați speciali și un program artistic, vineri, 6 martie, pentru a celebra Ziua Femeii.