Doctorul Vasile Hodorogea a împletit în cei 86 de ani de existență suferință, bucurii, muncă și multă credință. S-a născut la 25 iunie 1928 în satul Slobozia Hodorogea, județul Orhei, din Basarabia, la aproximativ 75 de kilometri de Chișinău. Este al cincilea copil, având încă 7 frați ( 4 băieți și 3 fete), primii 2 fiind numai după tată. La vârsta de 12 ani părinții săi sunt deportați în lagăr, în Siberia. Tatăl, Teodor, pentru că era țăran bogat, iar mama, Achilina, pentru că nu își îndeplinise cotele de muncă în folosul obștesc. Rudele rămase acasă îi cred morți și le fac toate ritualurile creștinești de înmormântare. În anul 1944, la vârsta de 16 ani, alături de 5 dintre frații săi ( cea mai mică soră avea 5 ani, iar cel mai mare frate care îl însoțea avea 18 ani) se refugiază în România într-un tren de marfă, de teama armatei sovietice. După două săptămâni de mers cu trenul, ajung la Sighișoara, el fiind ulterior repartizat la Liceul “Radu Negru” din Făgăraş.
Liceul îl urmează între anii 1944 -1948, iar în 1949 este admis la Facultatea de Medicină din București și ulterior la Institutul Medico-Militar. În anul 1957 este repartizat medic de familie în orașul Sibiu, profesie pe care o va practica neîntrerupt timp de aproape 4 decenii, până în anul 1994, când se pensionează. La numai doi ani după sosirea ca medic în Sibiu, se căsătorește cu Verginica Elena, fiică de preot, profesoară de limba română la Liceul Gheorghe Lazăr, însă nu au avut copii. Părinții săi vor petrece ani grei la munca din lagărul siberian – tatăl, 15 ani, iar mama, 12, fiind repartizați în zone diferite și neștiind nimic unul despre celălalt. Reușesc să se revadă cu toții la casa părintească din Basarabia abia după 18 ani de la momentul în care părinții fuseseră duși în lagăr și mărturisește că mama sa nu-i mai cunoștea. Mama avea să moară la vârsta de 64 de ani, iar tatăl, la 93 de ani, ultimii 20 de ani de viață petrecându-și-i la Sibiu, în casa doctorului Hodorogea. 3 dintre băieții familiei au devenit medici, două fete profesoare, iar o soră, educatoare. Greutățile l-au apropiat de mic de Dumnezeu – „omul, până nu simte necazul, nu se duce nici la biserică, nici să ceară sfat duhovnicesc”, spune Vasile Hodorogea.
Excursii cu clasa la Mânăstirea Sâmbăta
Pe părintele Arsenie Boca îl va întâlni pentru prima dată la vârsta de 17 ani, în iunie 1945, într-o excursie cu clasa la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu. Își amintește și acum predica rostită de marele duhovnic al Ardealului după ce au asistat la liturghie: „Am mers la slujbă în pădure, la altar, iar la cuvântare a zis – „Pocăiți-vă, că nu se știe nici ziua, nici ceasul când Domnul va veni! Să credeți în Domnul Dumnezeu cu tot sufletul și tot cugetul, să-l iubiți și să iubiți și pe aproapele!”. În liceu va merge periodic cu clasa la mânăstire, bucurându-se de slujbele oficiate de părintele Arsenie și de povețele sale.
„Obișnuia să ne învețe rugăciuni – ne-a învățat rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Crezul, psalmul „Miluiește-mă,Dumnezeule”, ne spunea să îi respectăm pe dascălii noștri, să ascultăm părinții, să facem fapte bune, să nu furăm, să nu mințim, să nu-njurăm, să nu lucrăm duminica. Ne făcea și educație sanitară, stătea de vorbă cu noi, îi puneam întrebări, iar el ne îndemna mereu să mergem la biserică, să ținem sărbătorile și posturile. Când ne duceam cu clasa, de multe ori eram cazați chiar în incinta mânăstirii, la stăreție. Mergeam și la locul unde era izvorul și la chilia săpată în stâncă – 12 oameni săpaseră în stâncă timp de două săptămâni”, povestește Vasile Hodorogea.
I-a rămas în minte imaginea muntelui, brazii verzi și măreția Părintelui Arsenie Boca, despre care spune că avea postura unui dac. „O figură de dac, o figură de om frumos, cu fruntea lată, cu ochi pătrunzători, care te sfredeleau, având un limbaj popular, direct, un om blând, bun, cuvios, prietenos, așa l-am cunoscut”.
„Privirea sa era ca o radiografie, vedea tot ce ai făcut”
În vacanțe va locui adesea la casa unui preot din satul Corbi – Ucea de Jos, cu al cărui copil fusese timp de un an coleg la liceul din Făgăraș. Împreună cu oameni din sat mergea duminica la slujbă, la mânăstire, fiind martorul multor întâmplări miraculoase.
„Eu știu din toți anii, pentru că nu mă duceam singur – erau vreo 8 km din sat până la mânăstire – ci cu toți țăranii. Se duceau ca la Maglavit, pentru că simțeau că îi putea ajuta, căci le mureau vite, cai, le fura vaca din curte, erau otrăviri, bătăi, ca la țară… aveau necazuri, așteaptau indicații, să le dea ce canon să facă. Să facă milostenie, să nu mai fie lacomi, să nu utilizeze vrăji, la mulți le dădea canon să citească Psaltirea și uita, așa, rezolvau problemele. Cunoștea gândurile, știa câți copii ai, dacă ești blestemat, că practici onania, toate le știa, parcă era Dumnezeu întruchipat acolo”.
După ce termina slujba de la altar, bătrânul își amintește că părintele Arsenie Boca răspundea, în public, întrebărilor localnicilor, spunându-le tututor ce au făcut.
„Odată, a venit odată un om la părintele Arsenie și i-a zis că nu se mai poate înțelege cu nevasta – iar părintele doar l-a privit și direct i-a zis – da? ai fost de acord să își sutureze trompele, să n-ai copii? Du-ți crucea acum cu nebunul în casă! Deci, privirea sa era ca o radiografie, te vedea ce ai făcut. Era înzestrat cu har, îți citea gândurile, cu ochii lui pătrunzători te vedea ca în oglindă. Îți știa trecutul și prezentul, te asculta cu răbdare. La spovedanie insista să-i depeni toate păcatele pe care le-ai săvârțit și stia pe cele care nu le declarai. Îți indica canon mai mare sau mai mic, în funcție de păcatele săvârșite: mândrie, hoție, curvie, prea curvie, crime prin avort. Altădată, a strigat dintr-o dată spre mulțime la o femeie – Mărioară, hai încoace, ia uită-te, ce ai tu acolo în plasă! Și când a deschis au ieșit 2 șerpi afară – făcuse, se pare, două avorturi. Mă, să nu mai păcătuiți, zicea! Îi critica și pe cei simpli și pe cei titrați, deopotrivă.”
Mai târziu, doctorul Hodorogea va merge împreună cu soția sa, Verginica, la Drăgănescu, unde părintele lucra în frescă.
„M-am dus la părinte și la Drăgănescu, pentru că îl știam duhovnic cu darul lui Dumnezeu de vindecare, așa că ne-am dus la el împreună pentru înduhovnicire. Ne spunea mereu să ne rugăm”.
Ca medic, Vasile Hodorogea, a urmat calea lui Dumnezeu și spune că a încercat tot timpul să vindece atât trupul bolnavului, cât și sufletul.
„ Când veneau cu accident vascular cerebral sau paralizau erau în joc ori păcatele lui ori ale părinților, ori se judecau, trăiau în păcate, în beții. Eu, ca medic, am văzut că rugăciunea ajută mai mult decât doctorii, pentru că au fost multe cazuri în care oameni cu boli grave au supraviețuit după ce s-au rugat nu numai ei înșiși, ci toți din familie. Veneau bolnavi cu tot felul de afecțiuni și după ce le spuneam să meargă și să se spovedească, aveau și eficiență terapeutică, se săvârșeau minuni. ”
Vasile Hodorogea consideră că reprezentativ pentru crezul său în viață este citatul lui Veniamin Costache: „Dacă fiecare din noi va face tot ceea ce poate în binele bisericii, patriei și omenirii, nu va pieri cetatea noastră”.
Din aceeasi categorie, citeste si Emilia Span: Părintele Arsenie zicea că femeia trebuie să nască mai mulți copii, ca să fie sănătoasă
Publicitate
