Urmărire ca în filme pe străzile din Sibiu a unui tânăr fără permis care a furat o maşină dintr-o benzinărie din judeţul Alba. Hoţul a ajuns până la Sibiu cu autoturismul furat unde a reuşit să treacă de două filtre ale poliţiştilor, a produs un accident rutier iar apoi a abandonat maşina şi a luat-o la fugă. A fost prins în curtea facultăţii de inginerie de un poliţişt de la ordine publică însă în încercarea de a scăpa, tânărul a vrut să îl lovească pe agent.
„Centrul Operațional al I.P.J. Sibiu a fost sesizat de către polițiștii din județul Alba cu privire la sustragerea de pe raza județului, respectiv dintr-o stație de alimentare cu combustibil situată pe A1, a unui autoturism. Informația a fost diseminată cu operativitate de către echipa de polițiști ai Centrului Operațional tuturor efectivelor de poliție din teren, astfel că, la scurt timp, un autoturism care corespundea semnalmentelor transmise a fost observat în trafic, pe Șos. Alba Iulia din municipiul Sibiu. Polițiștii sibieni au pornit în urmărirea mașinii al cărei conducător auto a refuzat să oprească la semnalele acustice si luminoase ale agenților de poliție continuându-și deplasarea. Suspectul nu a oprit nici la intersecția străzilor Dr. Ion Rațiu – Dealului unde polițiștii sibieni au instituit un filtru, și-a continuat deplasarea fără a respecta indicatorul „Accesul interzis” și fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta. În urma evenimentului rutier ambele autovehicule au fost avariate, astfel că șoferul a părăsit mașina sustrasă, continuându-și deplasarea pe jos, în fugă.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Un poliţişt a luat-o la fugă după el şi a şi a reuşit să îl prindă în curtea facultăţii de inginerie. „Suspectul a fost urmărit și prins în curtea Facultății de inginerie „Herman Oberth” de către un polițist din sistemul de ordine și siguranță publică al Poliției Municipiului Sibiu. In timpul urmăririi, bărbatul nu a răspuns somațiilor efectuate de polițist, încercând totodată, să-l lovească însă agentul de poliție a reușit să-l imobilizeze și să-l conducă pe sediul Poliției Municipiului Sibiu.” a mai spus Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că tânărul de 19 ani este din Tulcea şi nu are permis de conducere. El era împreună cu un grup de prieteni cu care s-ar fi certat iar aceştia l-au dat jos din maşină pe autostradă, în judeţul Alba. Pentru că nu avea bani la el, tânărul a furat maşina unui angajat al benzinăriei.
Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș din cadrul IPJ Aba iat tânărul s-a ales cu dosar penal.