UPDATE: 21:57 – În aceste momente sibienii pleacă din fata casei Președintelui Iohannis, de pe strada Bâlea, unde au stat câteva minute bune și au scandat „Carmen nu uita, Sibiul e de partea ta” sau „Iohannis e cu noi. Traseul se va încheia în Piața Mare, acolo unde a și început.
UPDATE: 21:11 – Aproximativ 22.000 de sibieni au intrat în aceste momente pe strada Ștefan cel Mare. Protestul decurge pașnic. Nu au existat incidente până în acest moment.
UPDATE: 20:29 – Numărul sibienilor ieșiți în stradă a depășit 20.000. Au ajuns la Piața Rahovei , iar traficul este blocat complet. Protestatarii cer anticipate. Este cel mai mare protest din Sibiu, din ultimii ani.
UPDATE: 20:02 – Protestatarii au ajuns pe Mihai Viteazu și strigă sărind cu toții: „ Cine nu sare, nu vrea schimbare”, sau „Nu stați la balcoane că muriți de foame”. Șoferii aflați în intersecție claxonează mulțimea, iar trecătorii îi aplaudă.
Știre inițială: Peste 10.000 de sibieni au ieșit în stradă
Aproximativ 10.000 de sibieni s-au strâns până la această oră în Piața Mare din Sibiu. Și studenții s-au alăturat protestului și au mers către Prefectură. Stada Andrei Șaguna a fost complet blocată. S-au îndreptat apoi către Mihai Viteazu.
În Piață s-a cântat imnul României și s-a scandat „Afara, afară javrele din țară”, „Hoții, hoții” sau „DNA să vină să vă ia”. În fața sediului PSD, de pe Nicolae Bălcescu, protestatarii au strigat „Să vă fie frică, ciuma se ridică” sau „PSD ciuma roșie”. Ajunși în fața Tribunalului sibienii au cerut demisia Ministrului Justiției și au strigat „Uniti salvăm toată România”.
Sibienii protestează față de adoptarea ordonanțelor privind grațiere și modificarea Codurilor Penale. Și în alte orașe din țară românii au ieșit în stradă cu miile să-și arate nemultumirea. Proteste sunt în Cluj, București, Timișoara, Iași sau Galați.
Video 1
Video 2
Video 3
Video 4
Video 5