Ministerul Muncii va verifica dosarele beneficiarilor care primesc pensie de handicap, existând suspiciuni de fraudă.
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are nişte boli care, deşi sunt o problemă pentru fiecare cetăţean, nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap, a anunţat ministrul Muncii, Florin Manole, la Antena 1.
„Există fraudă în sistem şi avem un mecanism de transparentizare astfel încât, pe de o parte, să diminuăm, poate chiar să eliminăm frauda şi, pe de altă parte, să putem trage la răspundere pe aceia dintre medici care se folosesc în mod nelegitim de parafa pe care o au şi de profesia onorabilă pe care ar trebui să o exercite pentru a face astfel de falsuri.
Ei vor trebui să răspundă cât de aspru se va putea şi lucrăm împreună cu Ministerul Sănătăţii inclusiv pentru a gestiona lista criteriilor.
România are nişte boli care sigur că sunt o problemă pentru fiecare cetăţean dar care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap”, a declarat ministrul Muncii.
El a subliniat că acest gen de fraudă distruge bugetele locale ale unor localităţi mici, care nu au industrie mare şi nici bugete mari.
Potrivit datelor oficiale, în luna iunie 2025, din bugetul Ministerului Muncii au fost plătite sume în valoare totală de 590.585.417 lei, pentru 928.528 de persoane cu handicap grav, accentuat și mediu.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.