5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ministrul Petre Daea, susţinut de Asociaţia Producătorilor de Telemea din Sibiu: „Considerăm nedreaptă denigrarea la care este supus!”

Cele mai citite

Asociaţia Producătorilor de Telemea din Sibiu îi ia apărarea lui Petre Daea, ministrul Agriculturii, în urma declaraţiilor făcute pe un post televizat, potrivit cărora acesta  a spus că porcii infestaţi cu pestă porcină africană sunt ucişi ca la Auschwitz.
„Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu susţine şi apreciază activitatea domnului ministru Petre Daea şi consideră nedreaptă denigrarea la care este supus în spaţiul public ca urmare a unei declaraţii neinspirate. Rezultatele pe care le are la conducerea MADR îl recomandă din plin şi îl califică pentru continuarea activităţii, noi fiind o mică parte din categoria fermierilor care beneficiază din plin de implicarea directă a dânsului în promovarea şi protejarea produselor româneşti prin fapte concrete”, spune Florin Dragomir, preşedintele Asociaţiei.
Ministrul Petre Daea a declarat marţi seară pe un post televizat că porcii infestaţi cu pestă porcină trebuie incineraţi.
„Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă şi se pun pe foc. O fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenţei… Să stai cu 2000-3000 de porci care trebuie sacrificaţi zilnic”, a spus ministrul.
Joi, ministrul Agriculturii şi-a cerut scuze pentru această afirmaţie, precizând că nu a vrut să jignească pe nimeni, ci doar să descrie durerea sufletească a fermierilor.
”Îmi declar respectul pentru toţi membrii comunităţii evreieşti şi fac precizarea că am vrut să prezint situaţia deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane. În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noştri, cât şi cei care gestionează această criză. Doamne fereşte, nu am jignit pe nimeni în viaţa mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească şi sper să fiu înţeles!”, a spus ministrul Agriculturii.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect