Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a vizitat șantierul ultimului lot din autostrada Sibiu-Oraștie. Acesta a stat de vorbă cu constructorii, care i-au dat asigurări că pe data de 15 noiembrie se va putea circla și pe porțiunea dintre Săliște și Cunța. Lucrările vor continua însă și după această dată în afara carosabilului însă nu vor afecta circulația rutieră.
„Din declarațiile partenerilor și colaboratorilor noștri înseamnă ca la 15 noiembrie se va circula pe această autostradă. Stânga-dreapta vor mai fi lucrări de executat dar fără ca acestea să pună în pericol siguranța circulației, fără să fie probleme.”a declarat Ministrul Transporturilor, Ioan Rus
Cât privește problemelegenerate de alunecările de teren din zonă, ministrul a declarat că s-au găsit soluții. “Pentru alunecările de teren sunt soluții, la orice problemă există soluție tehnică. Dânșii aplică măsurile tehnice necesare și suficiente ca să blocheze alunecări de teren are să afecteze zona de circulație în sine.” a precizat Ministrul Transporturilor
Ioan Rus a declarat deasemenea că este posibil ca finalizarea lucrărilor pe tronsonul de autostradă dintre Săliște și Cunța să nu fie marcată de o inaugurare oficială.