Reprezentanţii municipalităţii medieşene au început activităţile specifice sărbătorilor de iarnă. Cu alte cuvinte, a început împodobirea oraşului dar şi a iluminatului de sărbători. În această perioadă se montează ornamentele pe stâlpi, astfel ca la data de 6 Decembrie, de Sf. Nicolae, întreg oraşul să fie „colorat”.
De 1 Decembrie va fi sărbătorită Ziua Naţională a României, în faţa primăriei, cu celebrele sarmale devenite deja o tradiţie.
Tot din 6 Decembrie se va deschide şi patinoarul, în Piaţa Corneliu Coposu. Este cel de-al cincelea an în care elevii, copii dar şi adulţii se vor bucura de acest patinoar artificial.
Târgul de Crăciun va fi în acest an de două săptămâni. În prima săptămână va fi cuprinsă sărbătoarea Sfântului Nicolae, iar cea de-a doua săptămână se va întinde pâna în preajma Ajunului de Craciun.
De asemenea, Direcţia de Cultură pregăteşte o serie de concerte cu ocazia sărbătorilor de iarnă.