17.9 C
Sibiu
joi, mai 15, 2025

„Nașul” unui tren CFR și mai mulți călători au fost uitați într-o stație. Au luat un tren privat și au prins din urmă garnitura CFR

Cele mai citite

Un șef de tren CFR a fost „uitat” în gara Buşteni, iar garnitura a plecat fără el şi fără mai mulţi călători.

Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, când trenul Regio 16003 al operatorului feroviar de stat a plecat din Gara de Nord din București cu destinația Brașov, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 16:00, arată publicația online Club Feroviar.

banner
banner
banner

În jurul orei 15:15, în stația Bușteni, șeful de tren s-a prezentat la Biroul de Mișcare pentru a raporta că garnitura a fost expediată din stație fără ca el să transmită semnalul „gata de plecare”.

Conform relatărilor unor surse din cadrul operatorului de stat pe peron au rămas atât călători, care nu au apucat să se urce în tren, cât și angajatul feroviar.

Între timp, trenul ajunsese deja în gara Azuga, însă nu putea continua călătoria conform normelor feroviare care interzic circulația în lipsa șefului de tren.

Angajatul CFR a apelat la o soluție inedită: a luat trenul Regio 10023 al operatorului privat Transferoviar Călători, care venea din urmă, cu aceeași destinație.

„Cu acest tren a ajuns la Azuga, unde s-a suit în garnitura de stat, care și-a continuat parcursul cu 13 minute întârziere”, precizează sursele citate.

Potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, trenul Regio 16003 al CFR Călători a ajuns la destinația finală, Brașov, cu o întârziere totală de 19 minute față de programul stabilit.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Săptămâna viitoare începe Campania Antifumat 2025 în Sibiu

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu va demara o nouă ediție a Campaniei Antifumat, tema din anul 2025 fiind „Sănătate pentru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect